|
Celebritate controversată, Michael Jackson și-a petrecut aproape toată viața în lumina reflectoarelor, fiind considerat de mulți drept cea mai influentă personalitate a muzicii secolului XX.
A fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame de două ori. A creat câteva mișcări complicate de dans, care au intrat în istorie - reprezentative fiind „dansul robotului“ și „mersul pe lună“. A fost primul artist afroamerican care a atras o audiență eterogenă prin intermediul MTV. A avut multiple intrări în Cartea Recordurilor, printre care pentru cel mai bine vândut album din toate timpurile, pentru cele 13 melodii ajunse pe locul întâi în topuri, pentru vânzări estimate de circa 750 de milioane de albume în întreaga lume.
Filantrop cunoscut, Michael Jackson a donat milioane de dolari prin intermediul fundației sale și a susținut alte 39 de instituții de caritate.
„Rareori se întâmplă să vedem pe cineva cu un dar de o asemenea magnitudine în ceea ce privește măiestria artistică, talentul și viziunea, ca Michael Jackson. A fost un simbol autentic, cu o voce inconfundabilă, un dans inovator, o versatilitate muzicală uluitoare și o personalitate pătrunzătoare, care l-au însoțit din copilăria timpurie până la maturitatea aclamată de mulțimi. Deținător a 13 Premii Grammy, Michael Jackson a avut o carieră ce transcende genurile muzicale și culturale; iar pentru contribuția sa, va rămâne mereu în inimile și în amintirile noastre.“
The Recording Academy
|