Bine ai venit!
|
| |
A.S.R. Principele Radu - Ana. Portretul Reginei / Anne. Portrait of the Queen - Curtea Veche Publishing
-30%
Hardcover

Ana. Portretul Reginei / Anne. Portrait of the Queen

27,64 lei 39,49 lei
Albumul bilingv „Ana. Portretul Reginei” este asemenea unui tablou în tuşe delicate pe care Principele Radu al României îl dedică unei figuri emblematice a istoriei noastre naţionale contemporane.

A.S.R. Principele Radu s-a născut la 7 iunie 1960, la Iași, ca fiu al prof. dr. René Duda și al medicului Gabriela Constandache. S-a căsătorit cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, la 21 septembrie 1996 și a fost învestit cu titlul de Principe al României și Alteță Regală în anul 2005. 

Este absolvent al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică din București, promoția 1984, și al Colegiului Național de Apărare, seria a XI-a (2002), cu un doctorat în Științe militare (2006). Din 1974 până în 1999 a avut o carieră artistică în teatru, film și televiziune atât în România, cât și în străinătate. A jucat un rol important în cadrul vizitelor oficiale ale Regelui Mihai I din 1997 și 2002, pentru integrarea României în NATO și UE. În 1997–2014, Principele Radu l-a însoțit pe Regele Mihai I în călătoriile lui în România, Europa și SUA.

A fost Reprezentant Special al Guvernelor României 2002–2008, consilier al Regelui Mihai I 2001–2017 și membru al Consiliului Regal (2010–2017). Încă din anul 2001, împreună cu Majestatea Sa Margareta, reprezintă Familia Regală în sute de acțiuni publice anual, în București, în țară și în străinătate. A susținut peste 400 de conferințe despre România în țară și în străinătate și semnează câteva zeci de volume cu tematică regală.

Ana. Portretul Reginei / Anne. Portrait of the Queen - Descriere și informații

Ediţie bilingvă, româno-engleză.

Urmând şirul cronologic al evenimentelor importante din viaţa Reginei Ana, albumul bilingv „Ana. Portretul Reginei” este asemenea unui tablou în tuşe delicate pe care Principele Radu al României îl dedică unei figuri emblematice a istoriei noastre naţionale contemporane, scoţând la iveală figura unei femei care, în ciuda vitregiilor sorţii, a reuşit să-şi păstreze zâmbetul pe chip şi căldura sufletească. Asemenea unui soldat, Regina Ana i-a stat alături neclintită Regelui Mihai, arătându-şi deopotrivă, în acest fel, devotamentul faţă de România, ţara care – deşi cu greu la început – a ajuns să o îndrăgească foarte mult. Portretul este făcut de către cineva care are privilegiul de a observa îndeaproape viaţa de zi cu zi a Reginei, cu preocupări, griji, bucurii şi necazuri, nu cu totul diferite de acelea ale oricărui alt om.

Anul apariției: 2013

Format: 21.5 × 21.5 cm

Număr pagini: 180

Copertă: cartonată

Autor: A.S.R. Principele Radu

Format ediție: Hardcover

ISBN : 978-606-588-411-3