Fiesta în bârlog (tr. Horia Barna) este romanul de debut al lui Juan Pablo Villalobos şi a fost scris în Spania, în timp ce autorul îşi pregătea doctoratul la Universitatea Autonomă din Barcelona. Într-un interviu, Villalobos însuşi se referă la vestea că va fi tată pentru prima oară ca la momentul care a determinat concepţia romanului, şi cititorul nu va fi surprins, având în vedere opţiunea pentru Tochtli, naratorul copil, prin ai cărui ochi asistăm nu numai la experienţa traumatizantă a copilăriei, ci şi la mecanismele obscure ale puterii.

În linii mari, Fiesta în bârlog este discursul narativ al lui Tochtli, un băiat mexican orfan, ţinut captiv de propriul tată, Yolcaut, într-un „bârlog“ rupt de lume. Însă Tochtli nu este un copil dickensian – şi nici Yolcaut un gentleman englez –, ci fiul celui mai influent baron al drogurilor din Mexic, iar bârlogul, în care graniţele între protecţie şi captivitate sunt neaşteptat de mobile, este o vilă ultraluxoasă, cu o grădină zoologică privată, în care felinele mari sunt folosite ca maşini de tocat corpuri asasinate, iar păsările se pot „transforma în cadavre“ oricât de mic ar fi glonţul care le străpunge.

Deşi este, în realitate, un outsider, Tochtli creşte într-un spaţiu populat aproape exclusiv de bărbaţi care îi creează iluzia camaraderiei şi a absenţei ierarhiilor. Tochtli menţionează că lui Yolcaut apelativul „tată“ îi displace şi că împreună cu el consideră că formează „cea mai tare gaşcă de băieţi pe o rază de cel puţin opt kilometri“. Proiectul educaţional al lui Yolcaut are la bază cultivarea valorilor masculinităţii şi vizează producerea unui descendent puternic, a unui „bărbat adevărat“, care nu plânge niciodată şi îşi păstrează sângele rece în faţa celor mai mari orori. Însă Tochtli va descoperi curând că egalitatea între tată şi fiu nu poate fi decât o iluzie şi că, deşi are acces la numeroase aspecte ale vieţii adulţilor, multe altele îi sunt ascunse, ceea ce îi va schimba fundamental perspectiva asupra propriului statut şi îi va face cunoscută trădarea.

În ochii celor treisprezece sau paisprezece persoane pe care le cunoaşte, Tochtli este un copil precoce şi ciudat – ştie cuvinte „grele“, pe care le foloseşte, adecvat sau nu, cu conştiinciozitate, şi colecţionează pălării, pe care le consideră marca unui statut social superior. Aşa-zisa „precocitate“ transpare în propriul discurs – Tochtli pare a înţelege tot ce se petrece în jur şi descrie realitatea cu o detaşare ce frizează inocenţa: crima organizată – „fabricarea de cadavre“ prin împuşcare sau decapitare –, sclavagismul şi colonialismul – Liberia este populată de persoane afro-americane pe care şefii lor le-au lăsat libere – sau ghilotinarea regilor francezi, care nu îşi murdăresc coroanele şi nici nu-şi lasă capul să se rostogolească la întâmplare. În realitate, Tochtli este fascinat de toate încorporările sau însemnele puterii, pe care încearcă să şi le însuşească, într-un fel sau altul: adoră samuraii, ghilotinele, coroanele regale şi dicţionarele, iar cântecul lui preferat este El Rey („Regele“), tocmai porecla sub care Yolcaut devine cunoscut în media. Dar dacă Yolcaut este un rege omnipotent, Tochtli este „micul prinţ“ captiv pe planeta bărbaţilor puternici, în care femeile sunt întotdeauna absente sau invizibile.

Villalobos numea Fiesta în bârlog „un roman iniţiatic despre pierderea inocenţei, singurătate, loialitate şi învăţarea exercitării puterii“. În acest sens, episodul călătoriei în Africa şi al capturării hipopotamilor pitici din Liberia subliniază consecinţele nefaste ale abuzului – uciderea absurdă a lui Ludovic al XVI-lea şi a Mariei Antoaneta, exemplare dintr-o specie pe cale de dispariţie, va constitui o experienţă traumatizantă pentru Tochtli, care, odată întors în Mexic, se va izola voluntar într-o lume a samurailor şi a onoarei japoneze. Sfârşitul deconcertant al romanului continuă să ridice întrebări esenţiale despre putere, opresiune şi colonialism. Descoperirea capetelor celor doi hipopotami pitici din Liberia într-un colet care i se adresează îi oferă lui Tochtli oportunitatea de a reinstitui puterea marginalilor: după ce Yolcaut atârnă capetele pe perete, Tochtli le probează pălării şi aşteaptă cu nerăbdare momentul în care le va aşeza coroanele din aur şi diamante comandate, demne de nişte regi adevăraţi. Gestul copilului, cinic sau nu, este în deplină concordanţă cu identitatea personajului, care îi va rămâne cititorului în minte mult timp după încheierea lecturii.

Spre deosebire de operele lui Fuentes, de pildă, Fiesta în bârlog nu recurge la mijloacele ficţiunii pentru a crea o replică literară a realităţilor sociale din Mexic, ci pune la dispoziţia cititorului o privire, un obiectiv prin intermediul căruia acesta are acces la realităţile absurde ale istoriei şi la mecanismele corupte ale puterii. La sfârşit, în minte nu îţi rămâne ostilitatea Mexicului, cu grozăviile lui, ci vocea surprinzător de autentică a lui Tochtli. Şi aceasta este realizarea majoră a lui Villalobos, ceea ce numai câţiva autori au reuşit cu adevărat în ultimele decenii: să facă auzit un copil.