Curtea Veche Publishing anunță apariția cărții care documentează cel mai mare protest din istoria postdecembristă a României. Albumul “#rezist. Proteste împotriva OUG 13/2017”, realizat cu sprijinul oferit de numeroși fotografi din țară și din străinătate, de importanți jurnaliști, analiști și oameni de cultură, este disponibil începând cu data de 2 martie 2017.
“Necesitatea arhivării acestor imagini, mesaje şi opinii este dincolo de orice îndoială. Cunoaşterea istoriei nu ar fi posibilă în absenţa unui suport material care să păstreze vie memoria celor întâmplate. Am considerat că apariţia acestui album trebuie să urmeze cât mai repede evenimentelor petrecute în ianuarie şi februarie, la Bucureşti şi în alte oraşe din ţară, ba chiar în diaspora, pentru a surprinde autenticitatea extraordinarei stări de spirit a celor mai ample manifestaţii postdecembriste. Generaţiile viitoare au nevoie de asemenea mărturii, deoarece astfel se vor putea raporta la aceste evenimente ca la un moment constitutiv al istoriei lor”, declară Iren Arsene, director general Curtea Veche Publishing.
Textele cuprinse în carte sunt semnate de Vintilă Mihăilescu, Andrei Oișteanu, Paula Herlo, Mircea Toma, Dragoș Bucurenci, Ioana Popescu, Liviu Papadima și Cristian Șimonca. În aproape 200 de pagini și 150 de fotografii, cartea documentează protestele care au avut loc atât în România, la București, Sibiu, Iași sau la Cluj, cât și în diaspora. Mesajele din timpul protestelor, irepetabile, intransigente, oneste, inteligente, subtile, de un umor irezistibil, arată că ne-am despărțit, pentru totdeauna, de vremurile în care, la demonstrații, se agitau mesaje scrise de alții cu litere albe lipite pe un fundal de pânză roșie. Adunate într-o carte, ele devin niște instantanee din 2017, care le arată scepticilor că o nouă generație de cetățeni manifestă altfel decât se făcea, cu îndârjire, naivitate și chiar cu ură, la începutul anilor 1990.
„Când am ajuns în Piața Victoriei, mi-am dat seama că acolo se adunaseră sute de mii de povești. Fiecare om adusese cu el revolta ultimilor 27 de ani pe care, sub o formă sau alta, și-o striga acum în stradă.“
(Paula Herlo)
„Acum, vechii golani au nepoți, tinerii din 2012, cei <<indignați>> de Roșia Montană din 2013 sunt familiști. S-au maturizat cu toții și și-au construit o cultură coerentă a revoltei, care nu se mai uită, care nu mai este reversibilă. O nouă generație, vizibilă pe multiple planuri, a capitalizat aceste experiențe și a învățat să le exprime, solidar. Creativitatea este o trăsătură definitorie a acestei culturi.“
(Vintilă Mihăilescu)
Fotografii care au contribuit la această carte sunt Călin Ardeleanu, Vitalie Brega, Dragoș Bucurenci, Adi Bulboacă, Alexandra Marta/Améliegraphie, Eli Driu, Andrei Dăscălescu, Dacian Foldi, Cătălin Georgescu, Dora Marian, Dragoș Ștefan Măntoiu, Ilie Micuț-Istrate, Anda Ignat, Ovidiu Moisin, Barna Némethi, Cristian Panțuș, Cristian Păun, Alexandru Socol, Cristian Tudose, Alexandru Urdaș, Cristian Vasile. De asemenea, Agenția Națională de Presă Agerpres a sprijinit realizarea acestui volum punând la dispoziție fotografii realizate de Adrian Cuba, Constantin Duma, Silviu Matei, Simion Mechno, Alex Micsik, Cristian Nistor, Isabela Paulescu, Grigore Popescu, Radu Tuță.
Credit foto: Anda Ignat
Fiind un demers civic, profitul rezultat din vânzarea cărții va fi donat de Curtea Veche Publishing organizației nonguvernamentale Funky Citizens, care desfășoară proiectul factual.ro, primul site de fact-checking pe politicile și declarațiile publice din România, cu scopul de a-i motiva pe cetățenii români în a-și dezvolta gândirea critică.
Albumul poate fi achiziționat din magazinul online www.curteaveche.ro la prețul de 30 lei și va fi disponibil începând cu data de 3 martie 2017 în librăriile din țară și la partenerii online.
Trackbacks/Pingbacks