Bine ai venit!
|
| |
Nicholas A. Christakis, Dr. James H. Fowler - Connected - Curtea Veche Publishing
-25%

Connected

Puterea surprinzătoare a reţelelor sociale şi felul în care ne modelează viaţa
30,34 lei 40,46 lei
Rețelele sociale din care facem parte ne determină aproape fiecare aspect al vieții — emoțiile, partenerii, bolile, veniturile, opțiunile electorale și multe altele. Paradoxal, aparentul haos din societate este guvernat de Regula celor trei trepte de influență: Influențăm și suntem influențați de oameni care se află la trei trepte distanță de noi, iar pe unii dintre aceștia nici măcar nu-i cunoaștem.

Nicholas A. Christakis este doctor în medicină și profesor emerit de științe sociale și naturale la Yale University, unde predă în departamentele de sociologie, ecologie și evoluționism, statistică, știința datelor, inginerie biomedicală și medicină. Anterior, s‑a ocupat de cercetare și a predat mulți ani la Harvard și la University of Chicago. A fost pe lista revistei Time cu cele mai influente 100 de personalități din lume în 2009. A lucrat ca medic în comunitățile defavorizate din Chicago și Boston până în 2011. În prezent, își petrece cea mai mare parte a timpului în Human Nature Lab, unde echipa sa explorează o serie de idei, inclusiv noțiunile care explică bazele evoluției, geneticii și fiziologiei prieteniei.

Prin activitatea lui, încurajează comunități rurale din Honduras, India sau Uganda să adopte practici medicale moderne, cartografiază rețele sociale în așezări din întreaga lume, organizează grupuri online în care membrii sunt îndemnați să coopereze și să fie mai sinceri și explorează efectul interacțiunilor sociale asupra microbiomului uman.

Dr. James H. Fowler reprezintă un nou tip de politolog. Într-un efort de a se conecta la ştiinţele naturii, el a forţat limitele domeniului său de activitate pentru a identifica forţele sociale şi biologice care stau la baza naturii umane.

Munca lui Fowler ca voluntar al Corpului Păcii în satele afectate de holeră din Ecuador l-a motivat să se întrebe de ce unii oamenii înfruntă mai bine provocările grupului din care fac parte decât alţii? A studiat ştiinţele politice la Harvard University unde a obţinut doctoratul în filosofie şi, începând de atunci, şi-a dedicat viaţa unificării studiului rezultatelor politice cu studiul proceselor naturale. În prezent este profesor asociat la University of California, San Diego, la Catedra de Știinţe Politice şi la Center for Wireless and Population Health Systems.

Pe lângă munca sa legată de reţelele sociale, Fowler este cunoscut pentru studiul său despre evoluţia colaborării, economia comportamentală, participarea politică şi genetica politică (studiul bazei genetice a comportamentului politic). În vreme ce la Harvard a câştigat mai multe premii pentru activitatea sa de predare, studenţii îl cunosc drept profesorul care a descoperit prima dovadă ştiinţifică a “efectului Colbert”, un fenomen în care candidaţii politici primeau mai mult sprijin după apariţia la emisiunea satirică de televiziune a lui Stephen Colbert.

Dacă privești relațiile sociale din perspectiva lui Dumnezeu, simți că te cuprinde amețeala. Fiecare om de afaceri, profesor sau părinte ar trebui să-și analizeze viața din acest punct de vedere.

Chip Heath

Christakis și Fowler au scris cea mai bună carte despre noua și incitanta știință a rețelelor sociale. Ne imaginăm că ­suntem indivizi care își controlează singuri destinele; însă, după cum demonstrează autorii, nu suntem decât niște celule în sistemul nervos al unei creaturi cu mult mai mari. Faptul că unul dintre cunoscuții tăi citește Connected îți poate schimba viața pentru totdeauna. În ce fel? Citește și tu — și vei afla.

Daniel Gilbert

Connected - Descriere și informații

Știai că stările de spirit ale persoanelor din jur sunt contagioase?
Că viitorul tău partener de viață s-ar putea afla printre cunoștințele unor colegi?
Sau că poți slăbi motivat de prieteni virtuali?

Demitizând ideea că individul primează, autorii ne oferă o paradigmă revoluționară: așa cum bancurile de pești își schimbă direcția la unison, la fel și noi ne lăsăm conduși inconștient de oamenii care ne înconjoară.


Totul depinde de ceea ce fac, simt și gândesc alții.


Fraudele politice, tulburările alimentare, abuzul de substanțe, sinuciderile în masă și participarea la vot, ino­vațiile și actele „întâmplătoare“ de bunătate — toate sunt determinate de rețele sociale extinse.

Anul apariției: 2015

Format: 14.5 x 20.5 cm

Număr pagini: 344

Traducere: Lorena-Monica Baban

Autor: Dr. Nicholas A. Christakis, Dr. James H. Fowler

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-588-549-3