Bine ai venit!
|
| |
Edward De Bono - Creativitatea serioasă - Curtea Veche Publishing
-25%

Creativitatea serioasă

39,00 lei 52,00 lei
Creativitatea serioasă identifică principalele prejudecăţi legate de procesele minţii şi demonstrează că gândirea creativă poate fi învăţată, atât la nivel individual, cât și la nivelul grupurilor. Tehnicile sistematice intenționate prezentate de Edward de Bono ne arată nu doar cum putem concepe idei noi, ci şi cum funcţionează acestea şi cum le putem aplica în ceea ce facem.

Inventatorul sintagmei „gândire laterală“ (intrată demult în dicționare), autor a peste 50 de cărți traduse în majoritatea limbilor de circulație internațională, Edward De Bono (n. 19 mai 1933) este considerat un maestru al abordării creative a problemelor de orice natură. Recunoscut pe plan mondial pentru eficacitatea metodelor sale, a fost invitat să țină cursuri și conferințe în peste 50 de țări, iar ideile lui au fost și continuă să fie utilizate cu succes de multe dintre cele mai mari companii din lume, precum IBM, Canon, Samsung, Microsoft, Apple, Ericsson, Ford etc.

De Bono este liderul celui mai important program de predare a tehnicilor gândirii în școli din întreaga lume, de la cele de elită până la școli rurale din Africa de Sud și Cambodgia. Este consultat frecvent de guverne și organizații mondiale pe teme precum economia, șomajul, finanțele, educația, dreptul, sănătatea etc.


Edward de Bono s-a născut în 1933, în Malta. A obținut o diplomă în medicină la Universitatea Regală din Malta, apoi un masterat în psihologie și fiziologie la Universitatea Oxford. Are un doctorat în medicină la Universitatea Cambridge, unul în design, acordat de Institutul Regal de Tehnologie din Melbourne, și un titlu de doctor în drept la Universitatea din Dundee. A predat la Oxford, Cambridge și Harvard.


În 2005, Edward de Bono a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Economie. Doi ani mai târziu a făcut parte din topul Thinkers 50 Global, alături de Bill Gates, Steve Jobs și Alan Greenspan. În 2009 a fost numit ambasador UE al creativității și inovației. Revista austriacă Business People îl consideră unul dintre primii 20 de gânditori vizionari care au influențat mediul managementului.

Un om extraordinar, plin de idei geniale. Edward de Bono nu încetează să uimească datorită clarităţii gândirii sale.

Richard Branson

Creativitatea devine tot mai importantă în afaceri deoarece competiţia se intensifică, iar actele creative sunt cea mai bună şi mai ieftină metodă de a produce valoare suplimentară din resursele pe care le avem.

goodreads.com

Edward de Bono este principala autoritate la nivel mondial în domeniul creativităţii şi în cel al predării abilităţilor gândirii.

cognitive-edge.com

Creativitatea serioasă - Descriere și informații

Edward de Bono, inventatorul conceptului de „gândire laterală“, a pus bazele formale ale tehnicilor de gândire creativă deliberată, fiind autoritatea numărul unu în lume în acest domeniu. Este autorul a 83 de cărţi, traduse în peste 40 de limbi. Teoriile şi planurile sale de instruire au intrat în programele şcolare din numeroase ţări, fiind preluate de asemenea de numeroase companii şi instituţii din întreaga lume.


Creativitatea serioasă nu este o contradicţie în termeni, ci dovada că abilitățile gândirii creative pot fi îmbunătățite — creativitatea nu aparţine exclusiv lumii artelor şi nu este o chestiune de talent sau de întâmplare!


Utilizând tehnicile intenţionate ale gândirii laterale, Edward de Bono produce o adevărată schimbare de paradigmă, dezvăluind metodele sistematice care ne permit să ne eliberăm de constrângeri, să ne schimbăm conceptele şi să obţinem idei noi.


Aplicate în viaţa individuală, în activitatea companiilor şi chiar în administraţia publică, descoperirile sale pot produce adevărate revelaţii, trecând dincolo de limitările logicii şi conducând spre obţinerea unor rezultate excepționale!

Anul apariției: 2017

Format: 13 x 20 cm

Număr pagini: 464

Traducere: Elena Ceciu

Autor: Edward de Bono

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-44-0000-0