Bine ai venit!
|
| |
Mark Robert Waldman, Andrew Newberg - Cum ne schimbă Dumnezeu creierul - Curtea Veche Publishing
-25%

Cum ne schimbă Dumnezeu creierul

Descoperirile inovatoare ale unui prestigios neurolog
41,25 lei 55,00 lei
Descoperă cum îți poți îmbunătăți sănătatea fizică și mintală și lasă-te inspirat de această carte revelatoare, deopotrivă lucrare științifică riguroasă și ghid practic.
Mark Robert Waldman (n. 19 iunie 1951) este unul dintre cei mai importanţi specialişti din lume în relaţia dintre comunicare, spiritualitate şi funcţionarea creierului. S-a implicat în dezvoltarea unei noi strategii, intitulată neuro-coaching, prin care ajută indivizii, cuplurile şi comunităţile să‑şi rezolve conflictele personale şi profesionale şi să-şi îmbunătăţească eficienţa. Este cadru didactic la Loyola Marymount University, Los Angeles, unde predă Executive Communication în programul EMBA. Este expert în dezvoltare personală şi în afaceri. A scris, în calitate de autor şi coautor, 12 cărţi, printre care se numără bestsellerul Cum ne schimbă Dumnezeu creierul, carte numită de Oprah „una dintre cele nouă lecturi obligatorii ale anului 2012“. Opiniile sale au fost prezentate în Time, Washington Post, New York Times, Forbes, Entrepreneur, Investor’s Business Weekly şi Oprah Magazine.

Andrew Newberg (n. 1966) este un cunoscut neurolog, preocupat de relaţia dintre funcţiile creierului şi diferitele stări mentale. Este pionier în studierea din perspectivă neurologică a experienţelor religioase şi spirituale, domeniu cunoscut drept neuroteologie. Lucrează ca director de cercetare la Myrna Brind Center of Integrative ­Medicine şi ca medic în cadrul Thomas Jefferson University Hospital din Philadelphia. S-a specializat în medicină internă şi nucleară. Este autorul mai multor cărţi, printre care bestsellerul De ce nu dispare ­Dumnezeu, iar cercetările sale au fost menţionate atât în publicaţiile Time, Newsweek, O, The Oprah Magazine, cât şi pe Discovery Channel, National Geographic Channel, BBC şi NPR.

Andrew Newberg și Mark Robert Waldman ne oferă o lucrare minunată, care explică modul în care credințele și trăirile spirituale ne revitalizează creierul și ne îmbunătățesc starea de sănătate. Religia și știința sunt cu un pas mai aproape una de cealată.

Herbert Benson

Cum ne schimbă Dumnezeu creierul - Descriere și informații

Într-o epocă în care viteza schimbărilor și anxietățile zilnice amenință din ce în ce mai devreme starea de sănătate mintală, Dumnezeu te poate ajuta să îți schimbi creierul.


Bazându-se pe descoperiri recente din neuroimagistică, pe studii asupra experiențelor mistice ale oamenilor din diferite zone ale lumii și pe analiza unor desene ale lui Dumnezeu făcute de adulți, cercetătorul în neuroștiințe Andrew Newberg și terapeutul Mark Robert Waldman propun câteva idei extrem de relevante pentru o bună funcționare a psihicului.


Doar 12 minute de rugăciune pe zi te pot ajuta să reduci stresul și să întârzii îmbătrânirea, iar rugăciunea intensă practicată permanent îți poate schimba în bine numeroase structuri și funcții ale creierului, modificându-ți valorile și modul în care percepi realitatea.


Un ghid practic ușor de citit, cartea explorează interfața dintre spiritualitate și neuroștiințe, pentru o mai bună funcționare a creierului și o viață mai fericită.

Anul apariției: 2019

Format: 13.0 x 20.0 cm

Număr pagini: 400

Ediția: a II-a

Traducere: Ramona Neacşa Lupu

Autor: Andrew Newberg, Mark Robert Waldman

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-44-0182-3