Cristian Fulaș (n. 1978) a absolvit Facultatea de Litere din Baia Mare şi a făcut studii aprofundate de teoria literaturii la Universitatea din Bucureşti. A debutat în 2015 cu Fâşii de ruşine (Gestalt Books; Premiul Observator cultural pentru debut, Premiul Colocviilor „Liviu Rebreanu”, Premiul revistei Accente). Tot în 2015 a publicat Jurnal de debutant (Tracus Arte), iar în 2016 După plâns (Casa de Editură Max Blecher & Gestalt Books). A tradus aproximativ cincizeci de volume din engleză, italiană şi franceză, printre care: Visul lui Machiavelli (Christophe Bataille), Busola (Mathias Énard), Mituri clasice (Jenny March), Igitur. O aruncare de zaruri (Stéphane Mallarmé), În căutarea timpului pierdut (Marcel Proust) fiind distins în 2023 de Academia Franceză cu premiul „Prix du Rayonnement de la langue et de la littérature françaises” pentru servicii remarcabile aduse limbii şi literaturii franceze. De acelaşi autor, la Editura Polirom au apărut volumul de proză scurtă Cei frumoşi şi cei buni (2017), Ioşca (2021, 2022; desemnat romanul anului în cadrul Premiilor RSS Reloaded şi cartea de proză a anului 2021 de omiedesemne.ro şi agentiadecarte.ro, Premiul pentru Proză al revistei Ateneu, nominalizare la Premiul Naţional pentru Proză al Ziarului de Iaşi, Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte a anului 2021 în cadrul FILIT, Premiul Observator cultural, secţiunea Proză; traducere franceză la editura La Peuplade), biografia romanţată Celan. Am trăit, da (2022), precum şi Specii (2023; Premiul Observator cultural Lyceum).