Marius Leordeanu este cercetător, compozitor și scriitor cu o activitate științifică și artistică remarcabilă, ce cuprinde mai multe domenii. În prezent, este profesor universitar la Departamentul de Calculatoare de la Universitatea Politehnica din București și cercetător științific la Institutul de Matematică „Simion Stoilow“ al Academiei Române. La Politehnică, a introdus, pentru prima dată, cursurile de Vedere Computațională și Robotică, parte a programului de Master în Inteligența Artificială, iar la Academia Română este conducător de doctorat abilitat din anul 2015. A obținut doctoratul în Robotică la Carnegie Mellon University (2009) și o dublă licență în Matematică și Informatică la Hunter College din New York (2003).
Cu peste o sută de lucrări științifice publicate în reviste și conferințe internaționale de top și peste 8 500 de citări până în anul 2024, munca sa de cercetare acoperă o arie largă în inteligența artificială, pornind de la vederea computațională până la învățarea automată, robotică, analiza imaginilor medicale și lucrări aflate la intersecția dintre vedere și limbaj.
Pentru realizările sale, Marius Leordeanu a câștigat premii de prestigiu, precum Marele Premiu în Matematică și Informatică pentru anul 2024, oferit de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, în cadrul Galei Cercetării Românești și premiul „Grigore Moisil“ în Matematică oferit de Academia Română în 2014, pentru rezultatele sale în domeniul învățării nesupervizate. În 2020 a publicat volumul Unsupervised Learning in Space and Time, în care formulează o teorie generală a învățării nesupervizate pe baza lucrărilor sale în domeniu din ultimii 20 de ani și care a devenit rapid cea mai vândută carte în lume pe această temă în 2020. Alte realizări științifice notabile includ și câștigarea până în 2023 a peste zece granturi de cercetare în competiții internaționale și naționale, precum și premiile Google Academic Research Awards (2021), Computing Research Association (CRA) Outstanding Undergraduate Researcher Award (2003) și Joseph A. Gillet Memorial Prize in Mathematics (2003).
Activitatea științifică a lui Marius Leordeanu este bine completată și de activitatea sa artistică, ce cuprinde atât expoziții naționale de artă combinată cu inteligența artificială și robotica (Neo Art Connect, 2024, Galateca 2024), dar și publicarea de cărți în proză (Mă numesc albastru, 2016), de poezii (Odiseu și destinul, 2024 și Povestea unui cuvânt, 2013), precum și compoziția și coproducția unui album de muzică electronică cu pian (Supersonic, 2023).