Bine ai venit!
|
| |
Autor

A.S.R. Principesa Sofia a României

A.S.R. Principesa Sofia a Romaniei - Carti

Alteța Sa Regală Principesa Sofia este cea de-a patra fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana ai României. S-a născut la Atena pe 29 octombrie 1957 și a studiat în Elveţia şi în Marea Britanie, apoi în Statele Unite ale Americii. A urmat cursuri de Arte Frumoase la University of North Carolina, Ashevillle, şi de design grafic şi fotografie la Corcoran College of Art and Design din Washington, D.C. O lungă perioadă, Principesa Sofia a elaborat şi a expus cu succes lucrări de artă pe ambele maluri ale Atlanticului. În prezent, Alteţa Sa Regală este un fotograf recunoscut la nivel internaţional, care şi-a expus lucrările în Europa şi nu numai. Este laureată a Premiului Internaţional Kotinos pentru Excelenţă în Arta Fotografică (2018), acordat în colaborare cu Philantropy International Organization şi Saned International. 

După căderea comunismului în România, în decembrie 1989, Principesa Sofia a părăsit Statele Unite şi s-a întors la casa Familiei Regale din Elveţia, pentru a-şi ajuta tatăl. A jucat un rol important în consolidarea Secretariatului de la Versoix, alături de sora ei, actualmente Majestatea Sa Margareta. În ianuarie 1990, Principesa Sofia şi Principesa Margareta au păşit pentru prima dată pe pământ românesc. Au descoperit o societate profund marcată de perioada comunistă, astfel că au hotărât să pună bazele Fundaţiei „Principesa Margareta a României“, prin care să susțină proiecte durabile pentru educație, dezvoltarea comunităţii, societăţii civile şi culturii. Principesa Sofia este până în prezent un membru activ al Familiei Regale, completându-şi misiunea cu activitatea profesională de fotograf. În acest scop, a creat un proiect pe termen lung numit „România, o sărbătoare“, care surprinde şi documentează diversitatea ţării din punctul de vedere al culturii, istoriei, mediului înconjurător şi al modului de viaţă din diferite zone. Îşi doreşte crearea unor călătorii vizuale prin România, care să ofere perspective extraordinare asupra unor faţete ale ţării rar întâlnite, atât aici, cât şi în străinătate.

În 1995, călcând pe urmele străbunicii sale, Regina Maria, Principesa Sofia a publicat, la Bucureşti, o carte de poveşti pentru copii, ilustrată de tineri artişti români. Toate veniturile obţinute au fost cedate Fundaţiei pentru proiectele dedicate copiilor. La 18 ianuarie 2015, Principesa Sofia a venit la București, fiind alături de Principesa Moștenitoare la importantele evenimente prin care s-au sărbătorit 25 de ani de la întoarcerea primului membru al Familiei Regale pe pământul țării. În anul 2018, Principesa Sofia s-a mutat în România. 

Mai multe informaţii despre Alteţa Sa Regală şi despre proiectele sale pot fi găsite pe site-ul ei profesional: sophie-de-roumanie-photographie.com