[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hjMtYBvn-GA]

 Odată cu venirea Gaudeamusului, avem deosebita plăcere de a-i avea alături de noi pe Misha Glenny, autorul volumului Mc Mafia – Crime fără frontiere şi pe Tvrtko Vujity, autorul cărţii Călătorii în infern.

 Vujity Tvrtko este un jurnalist de investigaţie ce a realizat o serie de reportaje călătorind în zone de conflict, în spaţii izolate (fie din motive politice – Coreea de Nord, fie din motive de siguranţă şi sănătate – Cernobîlul, fie din raţiuni geografice – Sahara, anumite regiuni din Pakistan), reportaje reunite în Călătorii în infern. În descrierea experienţelor sale, autorul înlocuieşte relatarea rece, obiectivă cu un punct de vedere mult mai personal, foarte uman. Tvrtko Vujity a fost consulul oficial în Ungaria (2003-2007) al campaniei Uniunii Europene împotriva discriminării, în concursul „Pecs 2010 – Capitala Culturală a Europei” a fost oficial figura reprezentativă a campaniei reprezentând oraşul Pecs. După câştigarea acestui concurs, ziaristul a devenit unul dintre ambasadorii oraşului său natal.

 Misha Glenny este un jurnalist britanic de renume, ce a consiliat diverse guverne europene şi pe cel american în chestiuni legate de Europa de Est şi a condus timp de trei ani de zile o organizaţie neguvernamentală implicată în reconstrucţia Serbiei, Macedoniei şi a provinciei Kosovo.

 MC MAFIA

McMafia dezvăluie cititorului interesat informaţii cutremurătoare despre existenţa, structura organizatorică şi diversele moduri de operare ale organizaţiilor mafiote care au reuşit să împânzească globul pământesc. Dacă până spre sfârşitul secolului XX mafia acţiona sporadic, subtil şi oarecum paralel cu economia de suprafaţă, odată cu extinderea mijloacelor de comunicare în masă, reţelele crimei organizate s-au sofisticat şi dezvoltat atât de rapid şi cu o aşa de mare amploare, încât în prezent şi-a schimbat traiectoria şi interferează din ce în ce mai făţiş cu toate straturile societăţii, penetrând până la cele mai înalte niveluri economice, politice, de siguranţă naţională etc.

 „Creşterea rapidă a comerţului, a investiţiilor şi apariţia bogăţiei au devenit fenomene globale. Totuşi, această bogăţie s-a răspândit extrem de neuniform. Nenumărate state s-au trezit aruncate în acel purgatoriu numit «tranziţie», o zonă ale cărei graniţe se află într-o deplasare permanentă. Supravieţuirea economică în astfel de zone neprielnice înseamnă de multe ori a pune mâna pe o armă şi a lua în posesie orice bun ce permite supravieţuirea.“ (Misha Glenny)

CĂLĂTORII ÎN INFERN

Într-o lume în care democraţia şi imaginea cosmetizată a unei prospere societăţi moderne conturează o realitate aproape idilică, infernul continuă să existe şi să vieţuiască nestăvilit. Ascuns sub masca deşertului Saharei, acoperit de zgomotul rafalelor de mitralieră din fosta Iugoslavie, dosit în spatele propagandei de la Phenian sau izolat între ruinele contaminate de radiaţii ale Cernobîlului, infernul nu a dispărut, de fapt, niciodată.

 Călătorii în infern este o carte oglindă a unor realităţi crude şi dureroase cu care suntem contemporani, o enciclopedie a locurilor în care nimeni nu şi-ar dori să se afle şi a martirilor care, fără voia lor, suferă în tăcere.

 

Fragment din volumul Călătorii în infern de Tvrtko Vujity

 [fragment din capitolul Sahara]

Locuitorii din asemenea colibe mureau pur şi simplu de foame. Am vãzut cu ochii mei copii subnutriţi care mâncau cartoane înmuiate în apã, în care fuseserã iniţial împachetate ajutoarele de la Naţiunile Unite, numai ca sã aibã ceva în burtã. Nenorociţii care locuiau aici primeau nişte porţii penibile de orez, linte şi zahãr. Spre marea mea surprindere, aici nu doar femeile, ci şi bãrbaţii purtau burka! Într-un rãzboi din secolul al VII-lea, bãrbaţii din Sahara au fugit dinaintea duşmanului, lãsându-şi familiile în urmã, iar când s-au întors sã-şi îngroape mãcar morţii, au vãzut cu surprindere cã femeile îi puseserã pe fugã pe duşmani. De atunci se ruşineazã şi, de ruşine, îşi acoperã faţa. Asta este tradiţia aici. Deşi cred cã, în afara legendei, voalul care le acoperã faţa are un rol deosebit de important în protecţia ochilor şi a nasului împotriva nisipului.

Am vãzut şi copii handicapaţi. Majoritatea se nãscuserã sãnãtoşi, dar, din cauza medicamentelor depozitate necorespunzãtor sau a unor injecţii prost administrate, au paralizat pentru totdeauna.

A, da, mai era şi Muzeul de Rãzboi. Dupã cele scrise mai sus, întreţinerea unui muzeu atât de caraghios şi de pretenţios mi se pãrea încã şi mai inutilã şi mai penibilã. Pe cine intereseazã carabinele, dacã la 50 de metri mai încolo un copilaş se luptã cu inaniţia, îndopându-se cu nisip doar pentru a muri cu stomacul plin şi pentru a-şi uşura astfel durerile.