O fotografie, destul de sugestivă, zicem noi, cu noii cărturari de la Curtea Veche, făcută azi în timpul protestului…
1 Comment
Mihaela Serea
on 21/07/2010 at 3:30 pm
Astazi, 21 iulie 2010, in fata sediului editurii, am avut senzatia ca pasesc intr-un roman de Andrei Kurkov: “Legea melcului”, Curtea Veche, 2008.
Noi, cateva zeci de oameni – angajatii editurii, jurnalisti, cititori – ne aflam pe trotuar. De partea cealalta a portii, cativa oameni musculosi, ocupati cu… sudura. Costruiau un sistem de inchidere mai sigur. Senini, calmi… L-am intrebat pe unul dintre ei daca nu-l nelinisteste activitatea infractionala in care este implicat. Mai ales ca imi spusese deja ca are familie, copil. Avea ochii verzi si ma privea cu ei nevinovat. Mi-a zis ca nu e treaba lui, ca el e platit sa faca ceea ce face. Ca s-ar cuveni sa discute patronii intre ei, nu eu cu el. El vedea toata treaba ca pe o afacere in regula. Intre cine si cine?
“Si daca un angajat al editurii ar incerca sa intre sa-si ia lucrurile din birou, ce i-ati face?” Nu mi-a raspuns direct la intrebare. “Oricum totul e sigilat”, mi-a zis. “Sigilat de cine? Politia, procuratura sau judecatoria nu au sigilat nimic.” Mi-a pus din nou placa cu patronii si cu munca lui de simpla executie. Apoi a venit un altul, care nu mai avea ochi verzi si nevinovati, unul cu care nici eu nu m-as fi simtit in largul meu sa vorbesc, si de soarta caruia, sincer, nu simteam ca-mi pasa la fel de mult. L-a tras pe celalat inauntru si mi-a trantit poarta in nas. Sa-i fi fost superior pe schema?
Ce n-am inteles eu: De ce n-a intervenit politia din moment ce, la doua imobile mai la vale de sediul lor, cateva infractiuni erau in plina desfasurare.
Intrarea, pana la proba contrarie, se petrecuse prin efractie. Sa zicem ca ar fi gasit poarta descuiata. Sa zicem! Oricum, se aflau in incinta imobilului – si curtea este tot imobil – fara drept si refuzau s-o paraseasca la cererea celor indreptatiti: chiriasa, editura Curtea Veche.
Angajatilor li s-a refuzat accesul la bunurile societatii comerciale precum si ale lor, personale. Si nici nu s-a manifestat vreo intentie ca acestea sa le fie restituite.
Actele societatii comerciale au fost, de asemenea sechestrate acolo. (De fapt, s-a pus gabja pe ele, ca “sechestrare” presupune neaparat un temei legal.) Asta iar e ilegal.
Si-apoi tulburare de posesie, pentru ca editura este chiriasa cu toate drepturile pe care le confera contractul de inchiriere.
Si politia, nimic. Trec trei zile (sau patru?) si politia tot nimic. Aveau timp sa obtina mandat, daca era nevoie. Chiar ca e curios.
Am fost, am vazut, n-am priceput nimic. Oamnei, carti si mafioti.
Astazi, 21 iulie 2010, in fata sediului editurii, am avut senzatia ca pasesc intr-un roman de Andrei Kurkov: “Legea melcului”, Curtea Veche, 2008.
Noi, cateva zeci de oameni – angajatii editurii, jurnalisti, cititori – ne aflam pe trotuar. De partea cealalta a portii, cativa oameni musculosi, ocupati cu… sudura. Costruiau un sistem de inchidere mai sigur. Senini, calmi… L-am intrebat pe unul dintre ei daca nu-l nelinisteste activitatea infractionala in care este implicat. Mai ales ca imi spusese deja ca are familie, copil. Avea ochii verzi si ma privea cu ei nevinovat. Mi-a zis ca nu e treaba lui, ca el e platit sa faca ceea ce face. Ca s-ar cuveni sa discute patronii intre ei, nu eu cu el. El vedea toata treaba ca pe o afacere in regula. Intre cine si cine?
“Si daca un angajat al editurii ar incerca sa intre sa-si ia lucrurile din birou, ce i-ati face?” Nu mi-a raspuns direct la intrebare. “Oricum totul e sigilat”, mi-a zis. “Sigilat de cine? Politia, procuratura sau judecatoria nu au sigilat nimic.” Mi-a pus din nou placa cu patronii si cu munca lui de simpla executie. Apoi a venit un altul, care nu mai avea ochi verzi si nevinovati, unul cu care nici eu nu m-as fi simtit in largul meu sa vorbesc, si de soarta caruia, sincer, nu simteam ca-mi pasa la fel de mult. L-a tras pe celalat inauntru si mi-a trantit poarta in nas. Sa-i fi fost superior pe schema?
Ce n-am inteles eu: De ce n-a intervenit politia din moment ce, la doua imobile mai la vale de sediul lor, cateva infractiuni erau in plina desfasurare.
Intrarea, pana la proba contrarie, se petrecuse prin efractie. Sa zicem ca ar fi gasit poarta descuiata. Sa zicem! Oricum, se aflau in incinta imobilului – si curtea este tot imobil – fara drept si refuzau s-o paraseasca la cererea celor indreptatiti: chiriasa, editura Curtea Veche.
Angajatilor li s-a refuzat accesul la bunurile societatii comerciale precum si ale lor, personale. Si nici nu s-a manifestat vreo intentie ca acestea sa le fie restituite.
Actele societatii comerciale au fost, de asemenea sechestrate acolo. (De fapt, s-a pus gabja pe ele, ca “sechestrare” presupune neaparat un temei legal.) Asta iar e ilegal.
Si-apoi tulburare de posesie, pentru ca editura este chiriasa cu toate drepturile pe care le confera contractul de inchiriere.
Si politia, nimic. Trec trei zile (sau patru?) si politia tot nimic. Aveau timp sa obtina mandat, daca era nevoie. Chiar ca e curios.
Am fost, am vazut, n-am priceput nimic. Oamnei, carti si mafioti.