Dragilor,

Acum câteva zile când am văzut prima dată (la Live Antena 3) ce se poate întâmpla în anul de graţie 2010 cu prestigioasa Editura Curtea Veche din Bucureşti… am crezut că pe monitorul computerului meu vad imagini dintr-un SF. Când am văzut a doua oară… am crezut că e reluare… Abia acum, când am vrut să citesc pe site-ul editurii noutăţile apărute… am văzut că nu-i de glumă. Cred că nu e timp pentru „de ce”-uri, pentru că răspunsurile tot nu vor veni (daca nici măcar cei de la poliţie şi cei de la celelalte instituţii care ar fi avut şi au obligaţia să intervină… n-au răspuns).  Această „acţiune” absolut ilegală în UE (unde deocamdată şi România are statut de ţară membră) trebuie mediatizată nu numai în presa din ţară, dar şi în cea internaţională, trebuie anunţate forurile internaţionale, asociaţiile internaţionale ale editorilor, instituţiile abilitate ale UE… şi tot „ce mişcă” în domeniu. Sigur că
sunt alături de voi şi… chiar dacă exist departe de ţară, consideraţi-mă şi pe mine în grupul „Salvează Curtea Veche”. Respect şi iubesc Editura Curtea Veche, este editura cu care colaborez excelent de ani de zile, este o editură dragă sufletului meu, la fel şi celor mai importanţi autori ai literaturii contemporane din Ungaria, a căror traducătoare sunt.

Pe linkul: http://www.gaudeamus.ro/htmlr/chestii.htm#asociatiieurop
găsiţi coordonatele asociaţiilor editorilor din diferite ţări ale Europei. Iată şi adresa Federaţiei Editorilor Europeni, la fel, Asociaţia Internaţională a Editorilor.

Cu tot dragul:
Anamaria Pop

“A plecat mesajul ca din pusca. Pe bune. Eu abia am aflat acum 30 de min. Un prieten fost student care va austine si pretuieste mi-a trimis un mail apoi am intrat si pe alte situri si pe al editurii ca sa ma dumiresc… da chiar e greu sa spun in ce tara traim. A firmelor de paza. Si a interlopilor. I-am trimis si lui Ray (Loriga) un mail in care i-am relatat ce am inteles eu ca s-a intamplat. Nu inteleg ce cauta acolo un fost decan la film daca asa o fi… insomma este ah voiam sa intreb daca aveti ceva scris despre ce s-a intamplat si se intampla in engleza ca sa pot trimite celor..care ca si ray nu pot citi in romana… ar fi foarte bine sa poata fi raspandit in lumea intreaga mesajul vostru cu salvati editura si cu relatarea a ceea ce s-a petrecut. Eu sunt autoclaustrat in casa scriind la teza cu spor…dar spune-mi ce as putea face ca sa fiu cumva de ajutor si eu, ma gandesc ca Alexandru probabil mai putin de-conectat decat mine a aflat care-i situatia, altfel il anunt eu.

Te rog spune-mi daca si ce pot sa fac.

Sa auzim ca totul merge spre rezonabil si rezolvare cu bine.

P.S eu as fi asteptat sa fie acolo la un protest toti editorii dint ara asta sau macar din Bucuresti solidari… dar ma tem ca e aceeasi naivitate ca in 1999 cand minerii se apropiau vertiginos de bucuresti iar societatea civila..de elita era in studiurile Tv polemizand despre democratie drepturi etc.. in timp ce la Timisoara societatea civila era in strada. “

Florin Galis

“Daca initial am crezut ca este vorba de un gest necugetat, care va fi pus la punct de autoritati, constat acum ca lucrurile devin din ce in ce mai grave, la adapostul indiferentei, impotentei sau complicitatii statului. Nu sunteti prima, poate nici ultima institutie culturala care trece prin asa ceva… Este halucinant, daca ne gandim la cartile editate de voi care incearca sa ne convinga si ne probeaza ca este posibil, chiar si in conditii infernale, sa creezi o lume mai buna..

Probabil ca asta e rolul culturii: sa ne smulga, cu forta daca trebuie, din istoria asta infernala in care parca ne-am zidit pe vecie.. Se pare ca avem nevoie ca, din cand in cand, cineva sa ne reaminteasca, violent, cu bodyguards si lanturi la usi, acest lucru.

Sper ca povestea asta se termine cu bine si cat mai repede, astfel incat sa puteti continua sa faceti ceea ce stiti: sa publicati carti.”

Bogdan Diaconu

Caux Round Table Fellow

“Ca om, dar si ca producator de televiziune sunt total in asentimentul dumneavoastra cu abuzul la care sunteti supusi dumneavoastra, tot personalul editurii. Sustin campania de sustinere a editurii si ma alatur, virtual, celor care vor putea fi in mod concret alaturi de dumneavoastra. Ma alatur cu toata puterea dumneavoastra si tuturor celor care va sustin si consider ca acesta este un abuz grav intr-o tara europeana care se vrea civilizata. Cred ca trebuie oprit orice tip de abuz din partea autoritatilor statului. Este inadmisibil ca tocmai politia sa se alieze la astfel de abuzuri impotriva cetateanului pe care ar trebui sa-l apere. Daca nu luam atitudine aceste practici vor continua. Nu trebuie lasate lucrurile sa treaca oricum.”

Cu consideratie,

IRINA IONESCU

producator Money Channel

“Actiunile pe care le descrieti sunt incalificabile. Faptul ca o intreprindere particulara si un numar de persoane fara nici o imputernicire sechestreaza localul unei edituri si, odata cu acesta, locuinte particulare, este de neconceput. In capitala Romaniei aceste actiuni introduc o atmosfera de violenta si nesiguranta pe care nu o putem accepta. Ele blocheaza activitatea unei edituri de prestigiu, complica functionarea normala a aparatului de justitie si mineaza isentimentul de siguranta si incredere la care are dreptul orice cetatean.

Numai in urma unei hotarari judecatoresti definitive si acordandu-se ragazul necesar pentru ca o institutie complexa cum e Editura Curtea Veche sa se poata reinstala in mod adecvat este de conceput o schimbare de adresa a acesteia. Iar nu prin intimidari si violenta.

Se impune ca intreprinderea de paza si participantii la actiunea de blocare a accesului in editura sa fie chemati la raspundere de organele de drept. Si ca ei sa plateasca daune  pentru pierderile fizice si morale pe care le-au pricinuit si sq fie judecati pentru actiunile lor.”

Sanda Golopentia

Profesor universitar, S.U.A.

“Am speranta ca idiotenia care se intampla va inceta. Nu voi putea fi personal la Curtea Veche pentru ca sunt la Varsovia la un festival de film, dar daca pot semna un protest sunt disponibil oricand. Imi pare nespus de rau ca editura Curtea Veche trece printr-un astfel de moment, insa inca odata sper ca lucrurile sa revina la normal.
Cu prietenie pentru editura si prietenii ei.”

Angelo Mitchievici

“Sunt indignata. Este inca un abuz de tipul “tunurilor” imobiliare ce se desfasoara sub ochii si, probabil, cu complicitatea autoritatilor. S-au inmultit in ultima vreme infractiunile de acest fel, Bucurestiul va disparea caramida cu caramida. Este absolut aiuritor ce se intampla. Jaful si ilegalitatea se vad cu ochiul liber. Din pacate ele au devenit norma, nu exceptia. Iti stau la dispozitie pentru orice fel de initiativa din partea editurii.”

Consternata,

Nicoleta Salcudeanu

“Va rog sa contati pe solidaritatea mea cordiala cu Editura Curtea Veche, una dintre cele mai prestigioase Case editoriale romanesti. Ieri si azi mi-am exprimat indignarea ca Ministerul Culturi si Politia Romana se dovedesc a fi impotente in fata unor impostori – sacali – notorii. Ar fi util, poate, un protest al scriitorilor si a celorlalte uniuni de creatie. Il semnez cu placere.”

Nicolae Mares

“Ne-am obisnuit, din pacate, ca faradelegea sa intre cu brutalitate in actiune, inainte ca legea sa-si spuna cuvantul. Nu am crezut, insa, ca un spatiu al culturii , o editura, sa fie ferecata cu agresivitate.Nu am crezut ca primejdia distrugerii unui patrimoniu, a stradaniei  atator oameni care muncesc la Curtea Veche, sau asteapta sa fie publicati de aceasta prestigioasa editura, sa fie atat de aproape. Uite ca se poate. Am trecut prin fata portilor legate cu lanturi groase. Imaginea, de nedescris. este una de cosmar. Cineva trebuie sa auda indignarea celor care mai cred in justitie si in demnitatea culturii.”

Magda Mihailescu

“Dragi colegi,

Imi pare nespus de rau ca treceti prin asemenea momente. Sper din tot sufletul ca atitudinea publica va va ajuta sa protejati documentele din computere si din arhiva fizica a editurii. Nadajduiesc ca oamenii  acelei firme de paza, oricat de putine inclinatii culturale ar avea, vor dovedi respectul cuvenit fata de bunurile editurii. Ei sunt doar niste angajati care indeplinesc niste ordine si nu cred ca trebuie neaparat calificati ca fiind niste interlopi, indiferent cat de grobian ar fi comportamentul lor.

Problemele grave par sa fie cele ale justitiei romane care tergiverseaza solutiile si inertia politistilor care nu stiu ca trebuie sa apere si sa respecte dreptul de proprietate asupra bunurilor aflate intr-o cladire, dincolo de situatia litigioasa a imobilului. Drepturile asupra proprietatii sunt egale si nu sunt conditionate de valoarea. Apoi, cine poate evalua care va fi valoarea unor randuri scrise de un autor, notoriu sau nu, astazi, dar care poate deveni o somitate maine?! La fel si in cazul unui desen. Or, tocmai aceste lucruri ar fi bine sa le inteleaga si cei care fac legea  si aceea care o aplica si cei care sunt chemati sa o apere.

Chiar daca nu voi fi in strada alaturi de voi – nefericita ora ati ales, intr-o zi caniculara – imi alatur gandul si cuvantul scris, protestului vostru.

Sunt convinsa ca programul editorial Curtea Veche este cel care va lasa urme in istoria culturii, iar nu nefericita intamplare a unui sediu cu proprietar incert, intr-un timp neprielnic culturii.”

Cu multa prietenie,

Ana Munteanu

“I am very distraught to hear that the prestigious Romanian publishing house, Curteaveche.ro, has been seized illegally. My family and I have known Mr. Grigore Arsene for decades; he has been our close family friend for many years. Both of my parents worked with him at the Mathematics Institute and now I’m collaborating with him in the translation and republication of my novel, Velvet Totalitarianism, in Romania. Mr. Arsene is not only a publisher of international repute, but also an honest and generous person. I’m appalled to hear that curteaveche.ro, Romania’s premier publishing house, has been subject to such illegal measures. My family and I stand by Mr. Arsene in these difficult times and hope that the situation will be resolved in his favor as soon as possible.”

Claudia Moscovici

Notablewriters.com

“Sunt alaturi de editura si de sotii Arsene. Sper ca lucrurile sa se indrepte cat mai curand. Subscriu protestului public si imi exprim revolta si dezaprobarea fata de aceasta nedreptate.”

Doru Arazan Jr.

“O  astfel de agresiune este dovada ca institutiile statului nu functioneaza. Atacul unei edituri de catre un grup de interlopi, fara ca politia – sesizata – sa intervina, imi pare de-o gravitate ce reclama demersuri mai serioase decat apelul la opinia publica. In opinia mea ar trebui actionate in instanta institutiile statului obligate prin lege sa protejeze cetateanul  de asemenea abuzuri.”

prof. univ.dr. Lavinia Betea

sef sectie istorie recenta la ziarul Jurnalul National

“Imi pare rau de toate necazurile pe care le aveti cu sediul editurii! cred ca e un an cu criza si nebunii in care Romania exceleaza!”

Ruxandra Cesereanu

“Stimati membri ai redactiei Curtea Veche,

Sunt alaturi de dumneavoastra in aceste zile in care inca o data se vede in ce hal a ajuns Romania. Romania asta pentru care au luptat si au suferit atatia, a ajuns la cheremul unor bande de interese care nu se dau inapoi de la nimic. Dupa ce 45 de ani s-au instalat la conducerea tarii o ceata de analfabeti sau semianalfabeti, care au facut tot ce le-a stat in putere sa tina cultura sub control, in ultimii douazeci de ani aceasta a fost lasata sa agonizeze sistematic, culminand cu aceste zile in care i se da o noua lovitura prin reducerea unor posturi, sau mai bine zis desfiintarea unor surse de cultura, in sistemul artistic national.

Douazeci de ani, bandele de interese instalate la putere au transformat economia romaneasca, pentru care milioane de oameni au muncit, au suferit si au platit cu sange si lacrimi, intr-o sursa de imbogatire personala, in sfidarea celor disponibilizati si alungati in nesiguranta zilei de maine. Astazi, cand au ajuns la fundul sacului, cei alesi de noi sa ne dirijeze catre un viitor prosper ne-au anuntat senini ca nu mai sunt fonduri, deci vor fi disponibilizati si cei inutili, adica cei din cultura. Asta in timp ce ne buzunaresc pe fata crescand TVA-ul, speriati de perspectiva de a nu mai putea „recupera in folos propriu” din averea statului, adica a noastra.

Douazeci de ani invatamantul, poate cea mai importanta componenta a culturii unei natiuni, a fost lasat sa se stinga incetul cu incetul prin reducerea treptata a fondurilor, prin inlocuirea sistemului meritocratic cu unul politocratic, astfel incat la ora actuala majoritatea celor iesiti de pe bancile scolii sunt mai analfabeti decat un Vanghelie sau Becali (daca sa poate asa ceva).

Unde vom ajunge nu stim, dar o vina o aveti si dumneavoastra, cei din cultura, care nu ati reusit sa va uniti si sa deveniti o forta in sistemul social al Romaniei. Poate ca in aceste momente dumneavoastra, cei de la Curtea Veche, veti avea in sfarsit curajul sa incepeti intifada culturii. Fiti convinsi ca aveti forta, si in primul rand ne aveti pe noi, iubitorii de cultura, care suntem „multi dar multi”, daca-mi permiteti o parafraza.”

Va saluta cu stima si speranta un roman.

Tudor Petrisor

“Ce se intampla acum la Editura Curtea Veche e un soi de rasu-plansu! De ce ? Pentru ca infractorii actioneaza din teama. Abuzatorii in cauza sunt amenintati de o forta pe care nu o pot nici intelege si nici stapani. Este forta pe care o dă si o are CULTURA!

Asa ca trebuie sa fim SI MAI SOLIDARI in PROTESTELE noastre, pentru a le dovedi trogloditilor implicati in acest eveniment neplacut ca AU DE CE SA SE TEAMA. Si, poate, daca cineva din structurile de putere mai are dragoste de cultura, arte si carte, teroriştii de viţă nouă îşi vor trata teama asa cum se cuvine: dupa gratiile unei celule de puscarie.”

Geo Alupoae