Joi, 31 martie, şi vineri, 1 aprilie 2011, scriitoarea Lăcrămioara Stoenescu va veni mai aproape de elevii din două licee bucureştene pentru a dezbate alături de invitaţi de seamă subiectul cărţii De pe băncile şcolii în închisorile comuniste.
Astfel, joi, 31 martie, începând cu orele 13.00, la Colegiul Naţional „Matei Basarab”, precum şi vineri, 1 aprilie, începând cu orele 14.00, la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, autoarea îşi va prezenta cartea, urmând o discuţie liberă alături de Johanna Groza, profesor la politehnica Davis Sacramento-California, Peter Falk, Dinu Vlad şi Chioseaua Marin – membrii organizaţiei Frontul de Eliberare Naţională din Matei Basarab.
De pe băncile şcolii în închisorile comuniste este adusă în faţa tinerilor de astăzi ca o dovadă a existenţei altor tineri ce, curajoşi, într-un regim antipatriotic, antidemocratic şi inuman au ales să nu plece capul în faţa terorii şi minciunii şi au sfidat un sistem nedrept, în scopul împlinirii unor idealuri înalte, după cum spune chiar autoarea cărţii.
“Cartea Lăcrămioarei Stoenescu este deopotrivă o recuperare a memoriei şi un act de justiţie morală pentru acei tineri care, sperând cu disperare, au sfidat domnia Răului. Când totul părea pierdut, ei s-au obstinat să nu capituleze. Au plătit cu ani grei de temniţă, cu persecuţii oribile pentru curajul verticalităţii. Ar fi necesar ca această carte, onestă, profundă, pasionantă şi tulburătoare, să fie citită de cât mai mulţi tineri, elevi şi studenţi, ca un argument pentru demnitate şi un antidot împotriva laşităţii, cinismului şi conformismului servil.” (Vladimir Tismăneanu)