O carte precum Ghidul de buzunar pentru părinţi este o adevărată salvare pentru tinerii părinţi. Cum procedezi când copilul tău preşcolar îşi iese din fire, muşcă alţi copii, te întrerupe tot timpul, vorbeşte urât şi face multe altele…?
Volumul, recent apărut la editura Curtea Veche, oferă sute de soluţii rapide la problemele cu care se confruntă frecvent părinţii care au copii mici. Sfaturile incluse în aceste pagini se bazează pe pe bun-simţ, judecată sănătoasă şi înţelepciune părintească, dar mai ales pe îndelungata experienţă a autoarelor Gail Reichlin şi Caroline Winkler. Filozofia acestui ghid promovează disciplina bazată pe iubire necondiţionată, însoţită de limite educaţionale ferme. Iar strategiile sugerate de cele două autoare garantează o calmare imediată a situaţiei şi o bună înţelegere pe termen lung a problemelor de comportament ale copiilor.
Reproducem mai jos un fragment din carte menit să rezolve problema lui “ia-mi şi mie!“, atât de des întâlnită la copii:
Întrebare: Copiii mei suferă rău de boala lui „Ia-mi şi mie!“ Sunt atât de nerecunoscători pentru tot ceea ce avem! Cum să-i învăţ să aprecieze ceea ce au (şi, crede-mă, au deja grămezi întregi de jucării acasă) şi să nu ceară mereu altceva şi altceva?
Răspuns: Fără nicio îndoială, copiii din ziua de azi par să aibă mult mai multe jucării şi să aprecieze prea puţin ceea ce au. Societatea americană de astăzi este foarte materialistă. Şi, deoarece copiii sunt atât de uşor de influenţat de imagini, ei au devenit ţintele principale ale marilor campanii de marketing. Deşi, ca părinţi, vi se pare că este foarte greu să ţineţi piept unei astfel de avalanşe, modelarea virtuţilor de pe vremuri („Cine mănâncă puţin mănâncă de mai multe ori“) poate să îi impresioneze, în continuare, pe copii.
Idei salvatoare
Când copilul este nerecunoscător, spuneţi-i cum aţi vrea să vorbească.
De îndată ce Millie, fetiţa de cinci ani a Elizei, a rupt hârtia de la cadou, a întrebat-o în gura mare pe bunica: „Mi-ai mai adus şi altceva?“ Eliza i-a reamintit rapid lui Millie să-i spună „mulţumesc“ bunicii pentru că i-a adus un cadou. În aceeaşi seară, la culcare, Eliza i-a amintit lui Millie ce drăguţ a fost din partea bunicii să se gândească la ele în timp ce a fost în vacanţă. Mama i-a explicat că simplul fapt de a se fi gândit la ele era chiar mai deosebit decât cadoul însuşi.
Rezistaţi tentaţiei de a-i cumpăra copilului imediat tot ce vrea. Gândiţi-vă şi evaluaţi ce îşi doreşte cu adevărat; e foarte probabil să fie doar un capriciu, care să-i treacă după o săptămână, o zi sau chiar o oră!
Caroline îşi aminteşte disperarea cu care mama ei a căutat să cumpere pentru Nolan un garaj de maşini pe care băiatul îl văzuse la alt copil acasă şi după care era înnebunit. Nolan îi spusese bunicii că trebuie neapărat să aibă şi el un asemenea garaj. Ironia situaţiei era că ceea ce făcea ca garajul să fie cu adevărat special era chiar faptul că băiatul nu-l avea! Bineînţeles, după ce a primit garajul cadou, i-a pierit entuziasmul.
Caroline îşi mai aminteşte cum mama ei a venit cu o propunere grozavă în timp ce făcea cumpărăturile cu băieţii. Într-o zi în care nepoţii au înnebunit-o cu cereri de tot felul, bunica a decis să-şi treacă „creionul magic“ peste codul de bare al jucăriei, ca s-o „înregistreze pe lista de cadouri“ de ziua lor. Acum, când Caroline merge la cumpărături cu puştii, aceştia continuă să-i ceară aproape orice jucărie văd, dar de cele mai multe ori spun: „Vreau să-mi iei jucăria asta data viitoare când o să fie ziua mea.“ Caroline le răspunde: „Bine, o punem pe lista de cadouri“ şi zâmbeşte mulţumită: până la aniversarea cu pricina, mai mult ca sigur nici nu-şi vor mai aminti de jucăria aceea.
Subliniaţi cât de mult munciţi ca să câştigaţi bani şi spuneţi-i copilului că trebuie să vă gândiţi cum să-i cheltuiţi cât mai bine. Spuneţi-i că suma de bani pe care o aveţi este limitată şi că nici măcar oamenii mari nu pot să-şi ia tot ce vor.
Faceţi o listă de dorinţe pentru fiecare membru al familiei şi afişaţi-o undeva la vedere. Atrageţi-i atenţia copilului că, în familia voastră, se răspunde, în primul rând, „nevoilor“ – mâncare, haine groase şi altele – şi abia apoi „dorinţelor“ – maşini noi, vacanţe, jucării.
Lăsaţi-l pe copil să vă audă vorbind atunci când vreţi să luaţi o decizie despre cheltuirea unei sume de bani.
Faceţi-vă un obicei din a aminti copilului că, atunci când vă hotărâţi să cheltuiţi fără să vă uitaţi la bani, este o situaţie foarte specială, care nu se întâmplă toată ziua.
Oferiţi-i copilului o recompensă sau un mic buget şi îndrumaţi-l cum să se decidă să-şi cheltuiască banii.
Hotărâţi împreună cu întreaga familie ce se va întâmpla atunci când se strică jucăriile. Părinţii vor cumpăra altele noi pe cheltuiala lor? Jucăriile stricate vor servi drept consecinţă naturală a neglijenţei faţă de ele? Copiii fac economii şi vor cumpăra jucării noi din banii lor?
Încurajaţi copilul să găsească alternative la dorinţa de a cumpăra totul din magazin. Dacă vă place să confecţionaţi singuri diverse obiecte, puteţi să creaţi propriile felicitări; dacă aveţi aplecare pentru grădinărit, lăsaţi-i să vadă cum „faceţi minuni“ cu plantele din grădină; şi dacă ştiţi să mânuiţi acul şi aţa, lăsaţi-i să vadă cum le coaseţi şosetele în loc să le cumpăraţi unele noi.
Folosiţi umorul pentru a le aminti copiilor că este pur şi simplu ridicol să vrea din ce în ce mai mult din ceea ce văd în jurul lor.
Amintiţi-le copiilor că goana permanentă după „mai mult“ nu face pe nimeni mai fericit.
Pentru continuarea capitolului, precum şi pentru alte sfaturi salvatoare, vă recomandăm cu drag cea mai nouă apariţie editorială din colecţia “Familia la Curtea Veche”: Ghid de buzunar pentru părinţi de Gail Reichlin & Caroline Winkler.