După Cartea regală de bucate, continuăm să vă dezvăluim crâmpeie din viaţa şi gândurile Familei Regale a României. De data aceasta, am reunit, alături de Radio România, melodiile preferate ale Regelui pe un CD de colecţie numit sugestiv Muzica Regelui, alături de un volum în care ASR Principele Radu al României a adunat poveşti biografice din viaţa Majestăţii Sale, despre cum a descoperit aceste melodii care i-au stârnit admiraţia şi câteva scurte prezentări ale unor personalităţi marcante ale muzicii.
Acest CD este un omagiu adus Regelui Mihai I cu ocazia celei de-a 90-a aniversări, pe care Majestatea Sa o va sărbători pe 25 octombrie.
Lansarea va avea loc pe 24 septembrie în Băneasa Shopping City (Șos. București-Ploiești, nr. 42D, etaj 1, București), la magazinul Diverta, de la orele 16:00. La eveniment vor participa Principesa Margareta şi Principele Radu ai României.
Muzica Regelui – poveştile şi piesele selectate – recreează o parte din atmosfera deceniilor trecute. Serate muzicale în jurul unui pick-up, muzică clasică, concerte simfonice şi bomboane de ciocolată oferite de Yehudi Menuhin la un prânz la vila sa din Elveţia. CD-ul trimite de la „Concertul pentru pian nr. 1 al lui Franz Liszt și opusuri beethoveniene, până la Bolero de Maurice Ravel, tangourile interpretate de Boston Symphony Orchestra sau muzica ușoară a lui Bing Crosby.” Principele Radu al României povesteşte cum Regele Mihai îşi aminteşte simfonii impresionante sau orchestre care l-au lăsat cu lacrimi în ochi. Cât de dificil a fost să se reintegreze în societatea românească în timpul comunismului, singurătatea, izolarea simţite. Dar şi modernitatea vieţii de acum, când Majestatea Sa şi Regina Ana a României ascultă CD-uri, privesc pe Youtube şi vorbesc cu Principesele pe Skype.
Din rândurile scrise de ASR Principele Radu al României, veţi descoperi şi cum a învăţat Regele Mihai I să cânte la pian, cum muzica îl ajută să se regăsească pe sine, cum cunoaşte atât de mulţi compozitori români valoroşi.
CD-ul este astfel „un omagiu adus muzicienilor care au făcut posibilă această muzică şi Regelui cu minunata sa personalitate, fiind, totodată, şi un gând bun adresat tuturor celor care vor decide să-și așeze pe raft acest disc.” La mulţi ani! (Principele Radu al României)
Menţiune: Toate înregistrările reunite pe CD provin din Arhivele Radio România.