Luni, 28 noiembrie, de la ora 18.00 la Librăria Cărtureşti din Iulius Mall (Str. Aristide Demetriade, nr. 1, Timişoara), are loc lansarea volumului Bulevardul visurilor de Ana Cioclov, o colecţie de bucurii şi tristeţi, visuri şi amintiri adunate din mai multe oraşe ale lumii. La eveniment, alături de autoare vor lua cuvântul Brînduşa Armanca şi Iren Arsene.
Fiecare povestire din acest volum analizează un fragment din viaţa unui personaj care trece pe marele bulevard al visurilor, sperând să-şi găsească fericirea şi împlinirea. Femeile se îmbracă în rochiile lor din mătase foşnitoare, se analizează cu atenţie în oglindă şi pleacă la întâlnirea cu viaţa însăşi, sperând ca bărbatul din acea după-amiază să le fie ursitul. Bărbaţii, eleganţi şi plini de importanţă, îşi poartă trabucul în colţul gurii şi, învăluiţi în nori de fum, speră să întâlnească o femeie uluitoare care să se lase pe loc cucerită de farmecul lor irezistibil.
Povestirile Anei Cioclov redau o atmosferă picturală, culorile au un rol esenţial în descriere şi conferă un efect incredibil asupra cititorilor care pot vizualiza practic toate întâmplările, iar acest lucru are de multe ori un impact copleşitor asupra lor, atingându-le practic inima şi asaltând-o cu sentimente contradictorii, când pline de tristeţe, când radiind o incredibilă voioşie.
Ana Cioclov este absolventă a Institutului de Arte Plastice din Timişoara, secţia pictură. A fost educată să ducă o viaţă de continuă căutare şi exprimare a frumosului. Este cetăţean american şi român, călătoreşte des între New York, atelierul său de pictură din Naples, Florida, şi atelierul de design din Timişoara, comprimând distanţele.
Cărţile sale sunt inspirate de aceste locuri, aici se nasc povestiri şi personaje care vor rămâne să trăiască mai departe. „Împreună străbatem oceanul, privim strălucirea şi tristeţea marilor oraşe cu bulevardele lor colorate, iar eu mă risipesc alături de ele în peregrinările şi viaţa plină de inspiraţie pe care o duc.” – Ana Cioclov.