ÎNCEPÂND CU 29 NOIEMBRIE, LA TOATE CHIOŞCURILE DE ZIARE, veţi putea găsi volumul WARREN BUFFETT.DESPRE AFACERI destinat cititorilor de cărţi business, ce poate fi cumpărat numai împreună cu revista Capital. În trecut, numele lui Warren Buffett a apărut pe lista celor mai bogaţi oameni din lume, devenind sinonim al succesului în afaceri. Succes la baza căruia stau, în principal, investiţiile inspirate.

De-a lungul timpului, au fost scrise multe cărţi despre omul de afaceri Warren Buffett şi despre felul în care investeşte acesta, dar Warren Buffett. Despre afaceri îşi doreşte să facă mai mult decât atât, mergând în profunzime şi prezentând principiile şi practicile aflate la baza stilului de management şi a deciziilor de investiţii luate de către acesta. Pentru a face această prezentare cât mai fidelă, autorul ei, Richard J. Connors, a recurs nu la scrierea efectivă, ci la selectarea şi îmbinarea într-o lucrare de sine stătătoare a sfaturilor oferite direct de către Buffett, prin scrisorile trimise, pe parcursul anilor, acţionarilor principalei sale companii, Berkshire Hathaway.

Citind cartea, avem senzaţia că ne aflăm faţă-în-faţă cu “Înţeleptul din Omaha”, ascultându-i cuvintele şi învăţând din experienţele sale. Iar experienţele şi întâmplările sunt nenumărate, desfăşurându-se pe parcursul întregii sale cariere, pornind de la primul contact cu Ben Graham, a cărui carte i-a folosit lui Warren Buffett pentru dezvoltarea investiţiilor.  Stilul de prezentare este unul isteţ şi jucăuş, cu tuşe de umor şi idei, atât proprii, cât şi aparţinând unor persoane de la care Warren Buffett a avut de învăţat.

Plecând de la principiul „Este mult mai bine să cumperi o companie minunată la un preţ acceptabil, decât o companie acceptabilă la un preţ minunat”, Warren Buffett dezvoltă un sistem de succes pentru oamenii de afaceri. Pentru o mai bună înţelegere a ideilor vehiculate pe parcursul volumului, paşii care conduc către succes sunt însoţiţi de exemple reale din activitatea lui Warren Buffett care, pe întregul parcurs al carierei sale nu este interesat doar de câştigurile personale. Dimpotrivă, el investeşte în manageri interesaţi de succesul afacerilor pe care le conduc şi le oferă autonomie completă în luare deciziilor, investeşte în afaceri care au potenţial ridicat şi riscuri scăzute, tratându-le ca pe nişte plasamente pe termen lung, sau chiar pe viaţă.

Iar în toate investiţiile pe care le face, Warren Buffett urmăreşte obţinerea de profituri într-o manieră etică şi repartizarea acestora astfel încât, atât companiile, cât şi acţionarii să beneficieze în mod egal de profitabilitatea afacerii personale.