Pe data de 2 martie 2012 Roger Dawson va veni la Bucureşti pentru a susţine un seminar de impact major pentru piaţa de business din România, “Secretele negocierii”. Seminarul va avea loc la Crystal Palace Ballrooms, sala Roma, de la ora 9.00 şi este organizat de Inter Contact Group.

Roger Dawson s-a născut în Marea Britanie şi a emigrat în California în 1962. A devenit cetăţean al SUA în 1972. Înainte de a deveni autorul unor importante cărţi de specialitate, Roger Dawson a condus una dintre cele mai importante companii imobiliare din California, cu 28 de sedii, 540 de agenţi de vânzări colaboratori şi cu un volum de peste 400 milioane dolari pe an.

Roger Dawson este fondatorul Power Negotiating Institute, cu sediul în California, institut ce ofera cursuri în SUA şi în alte tari, pe următoarele domenii: arta negocierii, arta persuasiunii, procesele decizionale eficiente şi optimizarea performanţelor. Diferite firme şi societăţi din Statele Unite ale Americii şi din întreaga lume apelează la serviciile sale datorită experienţei în domeniul strategiilor de negociere, a tehnicilor de persuasiune şi a proceselor decizionale, precum şi pentru discursurile motivaţionale.

Pintre cărţile sale traduse şi în limba română se numără: “Start spre eficienţă”, “Secretele persuasiunii. Cum să vinzi orice oricui” şi “Secretele negocierii. Arta de a câştiga în orice situatie”,  iar dintre audiobook-urile sale, în limba română găsim “Cadranul personalităţilor”.

În cadrul seminarului pe care îl va susţine în România,  Roger Dawson le va împărtăşi participanţilor secretele sale în legătură cu cele mai eficiente tehnici şi metode de negociere, sfaturi despre cum se încheie o tranzacţie de succes şi cum poţi stăpâni arta de a convinge.

Pentru înscriere şi mai multe date despre posibilităţile de participare, accesaţi http://www.power-negotiating.eu/ro/

Printre partenerii evenimentului se numără: Wall-Street.ro, Business24.ro, BestJobs.ro, Bestresource.ro, Imobiliare.ro, Digital4, Catalogdecursuri.ro, Curtea Veche, Calendarevenimente.ro, Audiosfera, Extreme Training.

Pentru înscrieri şi detalii suplimentare: 021.203.47.48, 0766.33.14.08, office@intercontactro.com