Luni, 26 martie 2012, la Teatrul Odeon s-a desfăşurat cea de-a VI-a ediţie a Premiilor Observator cultural. Volumul de debut al Clarei Mareș, „Zidul de sticlă. Ion D. Sîrbu în arhivele Securității”, apărut la Curtea Veche Publishing la sfârşitul anului trecut, a fost declarat câştigător la categoria Eseu/memorialistică/publicistică, alături de un volum scris de Marta Petreu.
„Zidul de sticlă. Ion D. Sîrbu în arhivele Securității” se fundamentează pe cercetarea minuţioasă şi analiza atentă ale Clarei Mareş. După ce a lucrat la acest studiu aproape trei ani, autoarea cu greu a reuşit să nu se implice emoţional în prezentarea lui Ion D. Sîrbu, cel care a preferat „să fie judecat nu după cele ce le-a făcut, ci după cele ce le-a refuzat a le face”. Rezultatul este o carte pe care publicul e imposibil să nu o termine de citit plin de admiraţie pentru excelența morală și verticalitatea de o viață ale lui Ion D. Sîrbu, sau plin de indignare pentru nedreptăţile ce au fost comise faţă de scriitor. Aşa cum spune şi Doina Jela, redactorul cărţii, prezentarea obiectivă a lucrurilor este suficientă pentru a naşte astfel de sentimente, iar Clara Mareş a reuşit acest lucru.
„….Am fost extrem de emoționată de nominalizarea cărții mele la Premiile Observator Cultural. Când am aflat cine sunt contracandidații mei, mi-am spus că sunt onorată să pierd în fața oricăruia dintre ei, fiecare carte semnată de dumnealor se află în raftul meu de referințe.
În 1958 Ion D. Sîrbu părăsea Bucureștiul în duba Securității, cu destinația Gherla. El considera că a plecat din București în mod nedemn, pe ușa din spate. Deși a încercat în mai multe rânduri să revină în oraș, nu i s-a permis cu nici un chip. Azi, vreau să vă mulțumesc pentru acest premiu pe care îl consider o invitație adresată lui Ion D. Sîrbu de a reveni în București pe ușa din față, iar pentru că acum ne aflăm într-un teatru, nu cred că putea exista un loc mai bun în care I.D. Sîrbu să revină acasă. Vă mulțumesc!” (Clara Mareș)
Clara Mareş, n. 10 august 1977, Câmpina, este absolventă a Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti. Are un masterat în Relaţii Internaţionale la Centrul de Studii Euro-Atlantice al Universităţii Bucureşti. Lucrări publicate: Membrii CC al PCR. Dicţionar (ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2004); Dicţionarul penitenciarelor din România comunistă (1945–1967) (ed. Polirom, 2008), editor — Nicu Steinhardt în dosarele Securităţii 1959–1989 (ed. Nemira, 2005); redactor-şef al Anuarului IICCR, vol. 4, Intelectualii şi regimul comunist. Istoriile unei relaţii (ed. Polirom, 2009). În prezent este cercetător la Departamentul Ideologie şi Cultură al IICCMER.
Un alt autor al editurii Curtea Veche ce a atras atenţia juriului Premiilor Observator cultural este Angelo Mitchievici, al cărui volum, „Decadență și decadentism în contextul modernității românești și europene”, a fost nominalizat la categoria Critică. Istorie și teorie literară.
În cadrul Galei Premiilor Observator cultural, s-au acordat opt premii la cinci categorii şi Premiul „Gheorghe Crăciun“ pentru Opera Omnia.
Trackbacks/Pingbacks