Publicat în 2011, „Voința și norocul” este un roman scris de Carlos Fuentes, este unul dintre cei mai reprezentativi scriitori ai boomului hispanoamerican. Considerat un punct de referinţă al culturii mexicane, Fuentes s-a angajat intens în viaţa politică şi socială din ţara sa şi a ţinut conferinţe la universităţi de prestigiu ca Princeton, Harvard, Columbia sau Cambridge.

În continuare aveți un fragment din recenzia realizată de Rodica Grigore în Revista Cultura pentru volumul „Voința și norocul”. Textul integral al recenziei îl puteți găsi aici.

„Text de largă respirație epică, «La voluntad y la fortuna» este o frescă impresionantă a lumii mexicane contemporane, dar, deopotrivă, o călătorie prin cultura universală pe care autorul o face cu o plăcere nedisimulata, cartea fiind presărată cu trimiteri la opera lui Spinoza sau Machiavelli, cu elemente de satiră ori chiar de comedie socială, dar și cu aluzii la personaje influente din Ciudad de México, la cartelurile drogurilor ce domină afacerile din lumea latino-americană contemporană ori cu comentarii pertinente și pătrunzătoare referitoare la situația politică a prezentului. Totul este dominat de o avidă dorință de putere – politică sau economică – ce-i caracterizează pe majoritatea protagoniștilor, diferite fiind doar mijloacele prin care aceștia își propun să ajungă la ea. Romanul devine, astfel, și o alegorie vizând forțele specifice care determină ca o anumită societate să evolueze într-un anumit fel. Prologul cărții are chiar rolul de a prefigura aceste teme și puncte de tensiune, cu atât mai mult cu cât naratorul este nici mai mult și nici mai puțin decât un cap retezat!

În acest context, cititorul va înțelege ce înseamnă, la nivelul acestui roman, norocul: nu doar ceea ce oamenii doresc sau visează, ci mai cu seama ceea ce ei dobândesc singuri, ca urmare a unei nevoi irepresibile, dublate întotdeauna tocmai de o voință de neclintit. Dualitatea structurală care se întrevedea la început (din titlu) se transformă, astfel, treptat, în cu totul altceva, Carlos Fuentes știind cum să substituie sau să explice cei mai diferiți termeni exact unul prin intermediul celuilalt. Destinul omenesc este prezentat drept o combinație a șansei (norocul pur) cu voința de a reuși, iar cei doi protagoniști întruchipează fața și reversul aceleiași medalii, unul fiind decis să caute mereu Pământul Făgăduinței, asemenea unui cavaler fără de pată visând la descoperirea Graalului, iar celalalt, mânat de aceeași dorință de a nu fi asemenea marii mase a oamenilor obișnuiți, decide să nu se dea în lături de la nimic, convins (pe urmele lui Machiavelli, desigur), că într-o asemenea lume, în care crima a înlocuit legile statului iar societatea se simte mai protejată de criminali decât de autoritățile înd să o facă, scopul scuză mijloacele. Orice mijloace.”