Curtea Veche Publishing are plăcerea de a vă invita vineri, 25 mai, la Sibiu, la evenimentul de lansare a volumului „Reflexii și reflexe. Aforisme vesele și triste” de Cornel Regman. Lansarea va avea loc în cadrul celei de-a X-a ediții a Simpozionului Actualitatea Cercului Literar, la Biblioteca Astra (Corpul B), începând cu ora 18.30. În cadrul evenimentului vor lua cuvântul Dumitru Chioaru, poet și critic literar, Stefăniță Regman, fiul autorului și Florina Moldovan, a cărei teză de doctorat este dedicată lui Cornel Regman.
Volumul „Reflexii şi reflexe” ne dezvăluie şi o altă ipostază a cunoscutului critic literar Cornel Regman – aceea de autor de aforisme, izvor constant de năstruşnicii lingvistice, jocuri de cuvinte şi fraze inteligente, pline de miez şi savoare. Cornel Regman îşi foloseşte vastul bagaj cultural cu mare abilitate, jonglând ingenios cu idei, referinţe literare sau istorice, ori cuvinte peste care părea să se aştearnă praful într-un colţ de dicţionar.
Din carte răzbate la tot pasul naturaleţea şi uşurinţa frazării. Aforismele nu par deloc din cale-afară de căutate, de artificioase, ci fireşti. Au un plăcut efect pe termen scurt (hazul nebun) şi un altul, sănătos, atunci când hohotele de moment se vor fi încheiat: retrezirea lucidităţii în fiecare dintre cititori. Pentru că, dincolo de umorul evident şi inteligenţa sclipitoare care le străbate, aforismele lui Cornel Regman alcătuiesc o oglindă în care societatea de ieri şi de azi se poate reflecta (reflexa?) cu toate bunele şi relele ei.
Cornel Regman (1919 – 1999) a fost un critic și istoric literar român. A studiat la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității „Regele Ferdinand” din Cluj, pe care a absolvit-o în 1942. Și-a luat doctoratul în filologie cu teza Agârbiceanu și demonii (1973).
După terminarea studiilor a lucrat ca profesor de liceu la Cluj, ca redactor la revista Steaua, cercetător științific la Institutul de Lingvistică din București, conferențiar la catedra de Literatură Română a Institutului Pedagogic din Constanța,
A făcut parte, alături de Ion Negoițescu, Radu Stanca, Ștefan Aug. Doinaș, Nicolae Balotă, Ion Desideriu Sârbu, Ioanichie Olteanu, din Cercul literar de la Sibiu. A fost redactor la ESPLA, cercetător la Institutul de Lingvistică, conferențiar universitar la Institutul Pedagogic din Constanța, precum și redactor la revistele „Viața românească” și „Tomis”, unde a susținut cronica literară.
A fost distins cu numeroase premii, dintre care Premiul „Titu Maoirescu” al Academiei Române pentru volumul „Nu numai despre critici” (1990), Premiul special pentru întreaga operă la „Colocviile tomitane”, Constanța, 1998.