Curtea Veche Publishing şi „Evenimentul zilei” vă invită vineri, 22 iunie, începând cu ora 15.30, la evenimentul de lansare a volumului „Agentul CIA cu talpa ruptă” de Ion Cristoiu. Evenimentul, ce va avea loc la Librăria Bastilia (Piaţa Romană, nr. 5), îi va avea ca invitaţi, alături de autor, pe actorul George Mihăiţă şi criticul literar Alex Ştefănescu. Lansarea marchează şi împlinirea a 20 de ani de „Evenimentul zilei”.
Primul volum de proză satirică publicat de Ion Cristoiu imediat după Decembrie ’89 se intitula „Veselia generală”. Apoi, într-un interviu, autorul spunea că „veselia este cea mai tembelă stare a omului! Diferită de bucurie sau de fericire. E starea omului care râde de se prăpădeşte, râde cu gura până la urechi în timp ce-i cade hardughia în cap şi-i fuge pământul de sub picioare”.
Şi în volumul „Agentul CIA cu talpa ruptă”, cea mai recentă lucrare a lui Ion Cristoiu, vom întâlni o Românie a veseliei generale, întinsă de la Nistru până la Tisa şi de la Cotroceni până în Victoriei. Într-un cuvânt, cartea nu este altceva decât România lui Ion Cristoiu, adunată cu bune şi cu rele şi cu foarte mult umor într-o lucrare literară ce exprimă o stare de fapt.
Ion Cristoiu a publicat, între 1974 şi 2011, 24 de volume de proză satirică, eseuri, publicistică şi ediţii critice şi este unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti şi analişti politici români, fondator al cotidianului „Evenimentul zilei” şi colaborator al unor importante cotidiene şi posturi de televiziune.
Colecţia de proze satirice „Agentul CIA cu talpa ruptă”, publicată de Editura Curtea Veche împreună cu Editura Evenimentul şi Capital, reprezintă cel de al 25-lea volum scris de Ion Cristoiu şi este o carte-eveniment. Lansarea acesteia marchează împlinirea a 20 de ani de existenţă a cotidianului „Evenimentul zilei”, la fondarea căruia Ion Cristoiu a avut un rol deosebit de important.
„Evenimentul zilei” a apărut pe tarabe în zorii zilei de 22 iunie 1992 şi este unul dintre cele mai vândute și iubite ziare ale presei românești. Cititorii îl recunosc după „Bulina roșie”, sigla de pe prima pagină. În doi ani de la lansare, datorită creativității și abnegației jurnaliștilor de a alerga după cele mai exclusive și senzaționale știri, „Evenimentul zilei” a ajuns la un tiraj de un milion de exemplare, un record neatins până astăzi de o altă publicație.
Ion Cristoiu, omul care a creat cel mai popular și puternic „cotidian de informație”, a imprimat echipei o anume stare de spirit și a schimbat destinele unor tineri în care clocotea dorința de a schimba fața țării abia ieșită din comunism.
„Evenimentul zilei” a schimbat mai multe garnituri la conducerea ziarului, a suferit transformări notabile în politica editorială, însă tot timpul acest ziar a fost în linia întâi a luptei pentru informarea cititorilor și apărarea valorilor democratice.
Volumul „Agentul CIA cu talpa ruptă” de Ion Cristoiu va fi disponibil pe site-ul www.curteaveche.ro începând cu 20 iunie, iar din data de 25 iunie poate fi găsit în librăriile din ţară.