Sâmbătă, 13 octombrie, continuăm seria atelierelor „Micii Bucătari” cu noi povești și rețete inspirate de toamnă.
De la ora 11.00, copiii de 3-5 ani vor învâța despre Curcubeul din farfurie: legume colorate şi proaspete.
Vom spune o poveste despre legume, având drept personaje principale o roşie şi o vânătă, pornind de la capitolul „Mâncarea, minunata mâncare”, din volumul „Marea şi nemaivăzuta carte pentru fete”, de Rosemary Davidson şi Sarah Vine, publicată de curând la Curtea Veche Publishing.
Apoi copiii vor prepara două reţete: roşii, verdeţuri aromate şi brânză pe băţ și vinete cu mozzarella la cuptor la care va participa, optativ, după gust, şi usturoiul.
Pentru copii de 6-10 ani, atelierul va începe la ora ora 17.00 și va cuprinde poveşti şi reţete cu struguri, căci e luna recoltelor.
Vom spune fabule clasice despre struguri, asociate cu sfaturi şi reţete de biscuiţi din capitolul „Mâncarea, minunata mâncare”, care face parte din volumul „Marea şi nemaivăzuta carte pentru fete”, de Rosemary Davidson şi Sarah Vine, Curtea Veche Publishing.
Reţeta noastră, unică dar complexă, este de struguri umpluţi cu cremă de brânză şi biscuiţi săraţi. Vom umple struguri cu cremă de brânză, vom face aluat de biscuiţi, iar tot ce preparăm vom şi mânca.
La aceste ateliere, nu mai sunt locuri disponibile.
Atelierele sunt susţinute de Daniela Mişcov şi Andra Cărbunaru.
Taxa de participare este 10 lei și include o carte. Fiecare atelier va dura aproximativ 1 oră.
Atelierele „Micii bucătari” sunt susţinute de Floriol și Delaco.
Prin participarea la acest eveniment, Floriol îşi propune să se implice în educaţia celor mici şi să sublinieze importanţa unei alimentaţii echilibrate şi a unui stil de viaţă sănătos.
Floriol. Te hrăneşti sănătos, ai poftă de viaţă!