Cum se putea încheia o săptămână regală dacă nu prin altă sărbătoare regală? Astăzi, pe 29 octombrie, o sărbătorim chiar pe Regina Maria a României. “Regina inimilor”, aşa cum va rămâne pentru noi.

Fotografie din volumul “Poveştile Reginei Maria a României“, Curtea Veche Publishing, 2011.

 

Pe 29 octombrie 1875 s-a născut Majestatea Sa Regina Maria a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, iar rădăcinile britanice le-a părăsit dedicându-și întreaga viață intereselor Regatului României, alături de Regele Ferdinand. Majestatea Sa era vestită pentru frumusețea dezarmantă și o inteligență demnă de un conducător și un strateg militar, având adeseori meritul de fi intervenit decisiv în negocierile diplomatice cu occidentalii de după Primul Război Mondial. Îndrăgită de către poporul român încă de la intrarea în țară, fiind în același timp foarte populară și peste granițe, Regina Maria le-a răspuns tuturor cu aceeași dedicare până în ultima clipă din viață.

Pe lângă jurnalul său în două volume, “Povestea vieţii mele”, opera sa literară este vastă, cuprinzând câteva romane sentimentale, volume de povestiri, poveşti şi basme pentru copii.

Volumul „Poveştile Reginei Maria” a fost publicat în 2011 de Curtea Veche Publishing într-un format original, cu fotografii de la Curte, care încearcă să surprindă etapele și momentele decisive din viața familiei Reginei, reînviind farmecul clipelor de intimitate pe care Majestatea Sa le petrecea povestind cu cei cinci copii. În volum apar ilustraţii cu Regina Maria a României, Regele Ferdinand I, cei cinci copii ai acestora – Carol (viitorul rege Carol al II-lea), prinţul Nicolae, principesele Elisabeta, Maria şi Ileana şi prinţul Mihai (viitorul rege Mihai I al României, nepotul Reginei Maria şi fiul lui Carol al II-lea).

Cea de a 13-a poveste a volumului, adăugată de Curtea Veche Publishing în această ediţie, este un eseu autobiografic al Reginei Maria, intitulat “Copila cu ochi albaştri”. În 1931, Ileana, fiica cea mică a Reginei, se mărită cu Arhiducele Anton de Austria şi pleacă din ţară. Regina reia, în acest eseu, istoria familiei sale, vorbeşte despre copiii ei şi despre vremurile grele ale războiului. În acest fel, autobiografia Reginei se întreţese cu poveştile ei, pe care, cel mai probabil, le-a spus de multe ori, înainte de a le scrie, propriilor copii.

Toate poveştile au un pronunţat fundal românesc şi reflectă apropierea Reginei Maria de România. Ultimele cuvinte din testament sunt adresate poporului român și țării care i-a devenit casă:

„Țării mele și Poporului meu,

Când veți ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veșnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Și totuși, din marea dragoste ce ți-am purtat-o, aș dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniștea mormântului. […] Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veșnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare..

Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă țară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută.

Am credința ca v’am priceput: n’am judecat, am iubit…”