Vă redăm în continuare un fragment din interviul cu Andrei Codrescu, autorul volumului „Ay, Cuba!”, a apărut pe 9 noiembrie în Weekend Adevărul.

Volumul „Ay, Cuba!” este rezultatul călătoriei de zece zile pe care Andrei Codrescu a realizat-o împreună cu reputatul fotograf David Graham în 1998 pe această mereu fascinantă și misterioasă insulă. Volumul a fost lansat în această toamnă cu o petrecere salsa.

Interviul complet îl puteți citi pe site-ul Adevărul.

În 1989, Andrei Codrescu (65 de ani) venea în România pentru a le relata în direct americanilor căderea comunismului. În 1997 făcea o incursiune în Cuba pentru a mai cunoaşte o dictatură şi un sistem agonizant. După ce a publicat în Statele Unite, în 1999, cartea „Ay, Cuba!O călătorie socio-erotică”, scriitorul a ajuns pe lista neagră a Securităţii cubaneze. A venit timpul ca această călătorie socio-erotică să fie publicată şi în România, la Editura Curtea Veche, iar Andrei Codrescu să acorde în exclusivitate pentru „Weekend Adevărul” un interviu în care nu-şi dezminte umorul şi stilul direct de a spune lucrurilor pe nume. Scriitorul, care are rădăcini evreieşti şi este stabilit în SUA de la 19 ani, scrie acum despre traficanţii, prostituatele ori preoţii santeria din Cuba. Inventiv, obiectiv, lipsit de prejudecăţi şi permanent cu umorul la el, scriitorul nu a ratat nicio pătură socială, a explorat, a intervievat, a testat, a gustat, a pipăit, a luat-o la sănătoasa atunci când a fost cazul şi ne-a transmis integral experienţa sa cubaneză.

Weekend Adevărul: Aţi scris „Ay, Cuba!” în contextul sosirii istorice a Papei Ioan Paul în Cuba. S-au scurs 14 ani de atunci şi iată că Fidel Castro s-a întâlnit şi cu Papa Benedict. Aţi mai fost la Havana între timp? Cu ce aţi completa cartea acum?

Andrei Codrescu: M-aş fi întors în Cuba, dar cartea a fost tradusă în spaniolă şi publicată serial în „El Tiempo” – serviciul secret cubanez m-a pus pe lista neagră. O situaţie familiară. Adevărul e că nu mă simt normal dacă nu-s pe-o listă neagră undeva. Ce aud din Cuba e că lucrurile-s mai grele şi că „El Caudillo” (n.r. – Conducătorul) refuză să moară – cred că-i vampir. Între timp, am propus să facem schimb de nume, să numim Cuba Florida şi Florida Cuba; în acest fel am evita ideologiile şi am rezolva totul. Dacă nu, poate că Orlando „El Duke” Hernandez, marele jucător de baseball care a câştigat 50 de milioane de dolari de când l-am intervievat eu, poate să cumpere insula şi s-o transforme în teren de joacă.


Cum a primit America această carte?

Cu mare interes. Am ţinut o conferinţă pentru adunarea imensă a American Library Association (ALA), în care i-am mustrat pe bibliotecari, deoarece nu au condamnat arestarea de către poliţie şi sentinţele date unor bibliotecari cubanezi pentru că au dat „cărţi interzise” – de genul „1984″ şi „Ferma animalelor” de Orwell. A fost mare scandal pentru că bibliotecarii care intervin de fiecare dată când e caz de „libertatea cuvântului” în America nu au avut reacţie la situaţia cubaneză. Conducerea a fost schimbată şi troţkiştii care controlau ALA m-au ponegrit prin ziare. A fost grozav de bine! Cred că Securitatea cubaneză a adăugat o steluţă după numele meu pe lista neagră.

În „Ay, Cuba!”, relataţi un ritual santeria (voodoo) căruia v-aţi supus ca parte a documentării despre această ţară. A avut vreun efect? Aţi putut cuantifica în vreun fel acea experienţă?

Da, a fost mişcător şi caraghios simultan. Preotul („babalao”) a ucis un cocoş şi m-a împroşcat cu sânge. Lucrul bun e că eu am plătit pentru cocoş care a ajuns imediat în supă şi a hrănit familia preotului. Lucrul rău e că m-a zgâriat cocoşul – că era speriat, săracul! – şi ne-am amestecat sângele. În plus, era extrem de cald, 112 grade Fahrenheit (n.r. – aproximativ 44 de grade Celsius) şi mi-a curs sudoarea sărată prin sânge şi m-a usturat groaznic trei zile. Experienţa a fost cât de mistică cu putinţă şi am decis că santeria o să fie religia secolului XXI, că tot ce se omoară se mănâncă. Ce bine-ar fi fost dacă această religie ar fi fost adoptată în secolul XX. Vedeţi aceasta în fotografiile din carte, eram cam gras atunci, acum sunt subţire şi am muşchi de oţel.

Romanul dumneavoastră e catalogat ca fiind socio-erotic. Aţi simţit în Cuba, mai mult decât în altă parte, legătura dintre Eros şi Thanatos?

M-am îndrăgostit de o tânără doctoriţă care nu era plătită destul să supravieţuiască, aşa că făcea niţel de prostituţie la sfârşitul săptămânii. Când i-am zis, în pat, ce frumoase-s femeile cubaneze, mi-a răspuns: „Sigur că suntem frumoase. Arătăm ca modelele pentru că murim de foame!”.