Admiratorii Margaretei Pâslaru o vor putea reîntâlni pe artistă sâmbătă, 24 noiembrie 2012, începând cu ora 16.30, la standul Curtea Veche Publishing din cadrul Târgului Internațional Gaudeamus (Romexpo Bucureşti). La această întâlnire cu Margareta Pâslaru, Iuliana Marciuc va fi partenerul de discuţie al mult-îndrăgitei doamne a scenei româneşti. Discuţia, pornind de la evenimentele şi gândurile Margaretei Pâslaru marcate în volumul “Eu şi Timpul”, va fi urmată de o sesiune de autografe.
Întâlnirea de la Gaudeamus 2012 nu este prima din jurul volumului “Eu şi Timpul”, lansat în primăvara acestui an, editura oferind astfel un motiv de bucurie tuturor celor ce nu au reuşit să ajungă la niciunul dintre primele trei evenimente. De data aceasta, inepuizabila Margareta Pâslaru va dezvălui câteva aspecte din viaţa sa personală şi profesională, dând o imagine asupra aspectelor inedite din viaţa sa ce pot fi descoperite în carte.
În volumul ce cuprinde şi 100 de ilustraţii din arhiva personală, Margareta Pâslaru suprinde cu sensibilitate momente reprezentative din viaţa şi cariera sa artistică de peste 50 de ani, cartea reprezentând astfel un minidocumentar al experienţelor trăite de una dintre cele mai memorabile figuri ale scenei româneşti.
Artista cedează drepturile ce i se cuvin din vânzarea cărţii în contul “Premiului Margareta Pâslaru pentru Originalitate Interpretativă”, fondat la aniversarea a 40 de ani a Festivalului Mamaia (2010).