O nouă ediţie „Clasicii repovestiţi. Ateliere de lectură pentru copii isteţi” va avea loc duminică, 24 martie, începând cu ora 11.00, la Librăria Cărtureşti din cadrul AFI Palace Cotroceni. Cu această ocazie, copiii vor putea citi şi discuta cartea „Odiseea. Repovestire după epopeea lui Homer” alături de actriţa Ioana Blaj, în cadrul proiectului de promovare a lecturii iniţiat de Curtea Veche Publishing şi sprijinit de Librăriile Cărtureşti. Înscrierile se pot face la adresa alexandru.stirbu@carturesti.ro
Evenimentul face parte dintr-un proiect mai amplu – o serie de ateliere organizate timp de patru luni în şase oraşe importante ale ţării (Arad, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Timişoara) cu scopul de a face lectura atractivă pentru cei mici şi de a atrage atenţia asupra importanţei adaptării textelor la capacitatea lor de înţelegere.
Atelierele se adresează în principal copiilor cu vârste între 8 şi 11 ani şi fac cunoscute operele clasice repovestite pe înţelesul copiilor şi grupate în colecţia „Cărţile copilăriei” la Curtea Veche Publishing. Proiectul a ajuns la cea de-a doua luna de desfăşurare, iar povestea lunii martie este „Odiseea”. Astfel, cei mici vor afla despre peripeţiile eroului Ulise, care înfrânge în luptă Ciclopul mâncător de oameni, respinge vraja fermecătoarei Circe, călătoreşte în lumea întunecată a lui Hades, supravieţuieşte după ce ascultă cântecul vrăjit al sirenelor şi scapă din ghearele furiosului zeu al mării, Poseidon.
Durata unui atelier este de o oră şi jumătate. Participarea se face pe bază de înscriere la Librărille Cărtureşti (pentru Bucureşti, alexandru.stirbu@carturesti.ro) iar la un atelier se pot înscrie maxim 20 de copii. În taxa de intrare de 30 lei/copil+părinte vor fi incluse volumul pe baza căruia se ţine atelierul şi o diplomă de participare. Programul complet al atelierelor, precum şi adresele librăriilor unde vor avea loc, pot fi găsite pe site-ul editurii, www.curteaveche.ro.
Duminică, 24 martie, invitata atelierului va fi actiriţa Ioana Blaj. Absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti, Ioana Blaj este cunoscută publicului datorită rolurilor sale în piese de teatru precum “Asta-i tinereţea noastră”, „Pescăruşul” şi „Autobahn”, dar şi prin apariţiile sale în noua generaţie de filme şi scurtmetraje româneşti („Marţi, după Crăciun”, „Bric-Brac”, „Down the rabbit hole” etc). Ioana Blaj este o prezenţă proaspătă pe scena actoriei bucureştene, reprezentativă pentru o nouă generaţie şi determinată să se implice în proiecte de mentorship pentru tineri. Astfel, actriţa este o alegere firească pentru atelierele de lectură „Clasicii Repovestiţi” organizate de Curtea Veche.