Astăzi, 10 mai, sărbătorim cu drag Ziua Monarhiei și la Curtea Veche Publishing. În cei câțiva ani de când publicăm volume în colecția “Casa Regală”, am reușit să vă prezentăm câteva dintre cele mai interesante aspecte ale vieții regale și am dezvoltat o strânsă și frumoasă colaborare cu membrii Familiei Regale a României.
Anul acesta, de Ziua Monarhiei dorim să mulțumim Casei Regale pentru onoarea de a colabora cu noi și să îi urăm ani mulți Majestății Sale Regelui Mihai printr-un dar special: “Avioanele Regelui”, o carte despre o pasiune extraordinar de mare, într-o ediție limitată de 92 de exemplare numerotate, cu ocazia apropiatei aniversări de 92 de ani a Regelui. Albumul “Avioanele Regelui” va fi oferit în dar duminică, 12 mai 2013, la Castelul Peleș. Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare va primi cartea în numele Majestăţii Sale, aflat în aceste zile în Elveția.
Entuziasmul pentru mașini, avioane și aventură se moștenește, însă, în Familia Regală. Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României împărtășește această pasiune, și a fost de accord să ne ofere astăzi câteva rânduri despre ea:
Până în prezent am condus 87 de vehicule diferite, de la maşini militare la maşini de lux, de la maşini uzuale, de condus în fiecare zi, la motociclete. Pasiunea mea pentru maşini a început în jurul vârstei de cinci ani, când părinţii mei obişnuiau să îmi cumpere maşini de jucărie, până când am adunat o colecţie destul de mare, care putea umple jumătate din portbagajul unei maşini adevărate. În aceeaşi perioadă, tatăl meu mi-a cumpărat un mic jeep electric, ce funcţiona pe baza unei baterii reîncărcabile, pe care îl foloseam peste tot în curtea casei noastre. Devenisem aproape inseparabil de acel jeep. Apoi, la vârsta de 7 ani mi s-a permis să stau la volan, în braţele mamei mele şi să conduc astfel pe aleea care ducea spre casa principală. Deşi nu eram suficient de înalt la acea vârstă ca să pot ajunge la pedale, eu manevram volanul, iar mama mea controla viteza şi frâna.
Am început să conduc la aceeaşi vârstă ca Majestatea Sa Regele Mihai şi în acelaşi fel, însă Regele a primit prima sa maşină la 14 ani, de la unchiul său, în timp ce eu am aşteptat până am împlinit vârsta de 21 de ani pentru a-mi cumpăra prima mea maşină, iar din acel moment am condus aproximativ 336 000 de kilometri. În aceşti kilometri parcurşi am avut ocazia să încerc şi cursele de automobile; am parcurs câteva trasee în Marea Britanie într-un R8, şi chiar şi recent în Bucureşti, în cadrul unei zile Mini John Cooper Works, când m-am plasat pe locul doi. Experienţa mea de şofat nici măcar nu se apropie de ceea ce a realizat Regele în întreaga sa viaţă, însă mi-ar plăcea să încerc experienţa de pilot F1, aşa cum a făcut bunicul meu în anii 40 la Alpha Romeo în Italia.
Când aveam 17 and m-am alăturat Combined Cadet Force (Forțele Combinate ale Cadetilor) la şcoală, unde am făcut parte din Royal Air Force (Forțele Aeriene Regale), ceea ce mi-a oferit mai multe oportunităţi să zbor. Am avut ocazia să pilotez un mic Bulldog, executând corect decolarea şi aterizarea, iar, când m-am simţit mai cutezător, instructorul meu a inclus şi câteva acrobaţii. Odată cu această experienţă am început să îmi doresc să învăţ să pilotez şi să îmi iau brevetul de zbor.
Şofatul a făcut parte din familia mea generaţii la rând. În anii tinereţii, bunica mea a avut o mare pasiune pentru mecanică, motociclete şi jeepuri militare şi i s-a alăturat Regelui în raliuri, în toată Europa. Ea mi-a povestit despre fraţii Alteţei Sale, care conduceau mereu şi se distrau grozav la volan. Principele Nicolae al României a avut de asemenea o mare pasiune pentru curse şi pentru condus şi mi s-a povestit că s-a înscris chiar şi în Cursa de 24 de ore de la Le Mans. Pot spune cu certitudine că am moştenit această dragoste pentru şofat de la Rege şi Regină. Este ceva ce oferă o mare senzație de libertate, de aventură, dar şi sentimentul controlului complet, fie că este vorba despre cursele de maşini sau despre şofatul de plăcere.
Volumul “Avioanele Regelui” arată pasiunea reală a Regelui pentru aventură, călătorie şi bucuria de a pilota, pentru că pune în lumină entuziasmul său şi experienţele pe care le-a realizat de-a lungul anilor. Iar eu unul mi-aş dori foarte mult să îi pot călca pe urme.