Cititorii din Constanţa sunt invitaţi joi, 16 mai, la doua evenimente de lansare de carte, in cadrul carora vor fi prezentate cele mai recente volume semnate de Adrian Cioroianu, apărute la Curtea Veche Publishing. La ora 17.00, la Facultatea de Teologie a Universitatii “Ovidius” din Constanţa va fi prezentat volumul “Epoca de aur a incertitudinii”, ocazie la care, alături de autor, vor lua cuvântul conf. univ. dr. Florin Anghel, Prorectorul Universităţii “Ovidius” din Constanţa şi prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, Universitatea “Ovidius” din Constanta. Iar, de la ora 19.00, cititorii sunt invitaţi la Bibliotheque, într-un cadru informal, la evenimentul de lansare a primului roman semnat de Adrian Cioroianu, „Adulter cu smochine şi pescăruşi”, carte ce va fi prezentată de conf. univ dr. Cristina Tamaş,  Universitatea “Ovidius” din Constanţa.

Volumul “Epoca de aur a incertitudinii” vorbeşte despre un început de secol XXI pe al cărui decor intelectualii contează mai puţin decât vedetele media, în care America şi Occidentul par a fi depăşite de puterea în creştere a Chinei şi a statelor emergente, în care statele Arabiei dezmint clişee (şi islamizează politica), iar Rusia îşi consumă energia pentru a-şi întreţine flacăra ambiţiilor imperiale, în care Turcia pare chiar a-şi fi început propria revanşă, iar Europa Unită pare mai îmbătrânită (şi mai dezbinată) ca oricând. Într-o analiză subtilă şi nuanţată, Epoca de aur a incertitudinii este chiar timpul nostru: unul al grabei şi al inconsistenţei, în care se înfruntă şi se suprapun trei logici diferite: logica educativ-istorică a muzei Clio, logica mobilizatoare & „eroică“ a generalului Von Clausewitz şi logica axată pe eveniment & surpriză a star system-ului  de tip Lady Gaga. Ce rezultă de aici? O hartă planetară jalonată de foarte multe semne de întrebare.

„Adulter cu smochine şi pescăruşi” este un roman despre iubire şi păcat, dorinţă şi iluzie, despre vanităţi, gelozii şi despre frica de singurătate. O carte despre un bărbat şi o femeie prinşi într-o capcană a infidelităţii pe care şi-o construiesc singuri. O poveste a latinităţii şi a mărilor calde, terminată cu singura concluzie că iubirea rămâne, dincolo de toate, cea mai frumoasă dintre tainele umanităţii. Protagoniştii romanului, amândoi persoane publice – el, scriitor de romane, ea, o regizoare de succes -, se întâlnesc, cu prilejul unui festival, la un hotel aflat pe țărmul Mediteranei. Între ei ia naștere o idilă cu gust de smochine, care devin un laitmotiv al întregului roman. Alături de povestea de dragoste a celor doi, se desfășoară în paralel și acțiunea căutării detectivistice a recepționerei hotelui, o fată de 19 ani, care dispare într-un mod misterios.

 Adrian Cioroianu este autorul volumelor de succes „Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc” (2005) şi „Geopolitica Matrioşkăi. Rusia postsovietică în noua ordine mondială” (2009), ambele apărute la Curtea Veche Publishing. Născut în 1967, Craiova, este Doctor în Istorie al Universităţii Laval din Québec, Canada, şi al Universităţii Bucureşti. Specializat în Istoria Contemporană a României, lucrează din 1993 în Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (ca profesor, în prezent), unde susţine cursuri (pentru licenţă şi Masterat) de Istorie a regimului comunist din România şi de Istorie a Rusiei postsovietice. Din octombrie 2011 este director al Departamentului Istoria Românilor şi a Sud-Estului Europei din Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti. Redactor şi ulterior colaborator permanent al revistei Dilema / Dilema veche (din 1998 până în prezent), prof. Cioroianu publică constant în revistele Foreign Policy — România, Historia, Istorie şi civilizaţie sau Scrisul românesc (din Craiova) ş.a