Cititorii care au vizitat standul Curtea Veche Publishing din cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest (29 mai – 2 iunie) au putut sărbători cei 15 ani de activitate ai editurii prin reduceri de peste 50%, evenimente deosebite şi o tombolă aniversară. Organizatorii au anunţat un număr de cel puţin 90.000 de participanţi, depăşind numărul vizitatorilor din cadrul ediţiei precedente, iar Curtea Veche Publishing a înregistrat vânzări puţin peste cele din anul 2012. Cititorii au apreciat surprizele pregătite la standul editurii, printre care titluri noi, o tombolă cu premii speciale de la partenerii editurii, întâlniri cu autori îndrăgiţi şi reduceri substanţiale, în special pe 2 iunie, când a avut loc Black Sunday şi toate cărţile au avut cel puţin 50% reducere.
Titlurile noi şi care au fost lansate la Bookfest au fost şi cele mai căutate anul acesta: “Monarhiile secolului XXI” de Sandra Gătejeanu Gheorghe şi Ioan-Luca Vlad, seria “Cărţile Copilăriei” şi „Turnul”, de Uwe Tellkamp. Foarte apreciate au fost şi cărţile de dezvoltare personală şi profesională, beletristică, titlurile de sănătate sau gastronomie.
În cele cinci zile ale târgului de carte, au fost lansate multe titluri noi: ”Turnul” de Uwe Tellkamp, “Vremea luminii care păleşt” de Eugen Ruge şi “Iarnă-n Vară, Primăvară-n Toamnă”, autobiografia Preşedintelui Republicii Federale Germania , Joachim Gauck – cărţi ce s-au integrat perfect în tema Salonului Internaţional de Carte Bookfest din acest an, când invitaţii de onoare au fost Germania, Austria şi Elveţia, „trei ţări, aceeaşi limbă”. Alte titluri noi au fost „Privind înapoi prin fereastra bucătăriei” de Dugmar Dusil, „Legătura de chei. O mărturie diplomatică” de Teodor Baconschi şi volumul „Sfârşitul reglementării şi ultimul reglementator”, scris de consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru.
Un moment important în dezvoltarea planului editorial Curtea Veche a fost marcat prin prezenţa la stand a Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, care a lansat în faţa a numeroşi copii şi părinţi colecţia “Cărţile Copilăriei”, cărţi clasice repovestite pe înţelesul copiilor, sprijinind astfel misiunea editurii de a forma o nouă generaţie de cititori. Mai mult, Alteţa Sa Regală a prezentat, alături de autori, cel mai recent volum din colecţia Casa Regală: “Monarhiile Secolului XXI”, de Sandra Gătejeanu Gheorghe şi Ioan-Luca Vlad. Tot cu această ocazie a fost prezentată publicului şi noua colecţie de caiete regale, fiecare purtând chipul uneia dintre Reginele din istoria României.
Pentru că sâmbătă, 1 iunie, s-a sărbătorit Ziua Internaţională a Copilului, toţi micii cititori care au cumpărat cărţi de la standul Curtea Veche au primit cadouri din partea partenerilor editurii: dulciuri de la Heinrig Distribution, obiecte decorative şi de papetărie de la Herlitz şi Pelikan şi baloane de la Minimax. Mai mult, anul acesta editura a amenajat şi un spaţiu special pentru copii, unde aceştia au citit, desenat şi colorat, în timp ce părinţii lor au vizitat standul Curtea Veche. Şi, pentru ca surpriza pentru cei mici să fie completă, duminică a avut loc o sesiune de autografe pentru cea mai nouă carte pentru copii pregătită: „Aventurile lui Riki”, de Ana Maria Florea, povestiri scrise de autoare despre căţelul ei. Riki însuşi i-a întâmpinat bucuros pe toţi copiii care au vrut să îl cunoască şi a semnat autografe alături de stăpâna lui.Un adevărat succes a avut și tombola cu premii constând în produse şi servicii oferite de partenerii editurii: vin de la Cramele Halewood, vouchere pentru o seară relaxantă la ceainăria Infinitea, bilete la Terra Park, dulciuri de la Heinrig şi papetărie marca Herlitz şi Pelikan. Premiul cel mare a fost un weekend pentru două persoane la Domeniul Greaca.
Curtea Veche Publishing le mulţumeşte tutoror celor care i-au vizitat standul.