Vineri, 21 martie, a avut loc Gala Premiilor Marii Loje Naționale din România, unde au fost decernate șapte premii de excelență în valoare totală de 70.000 euro pentru mari oameni de știință, diplomați și artiști români. Premiul pentru economie EUGENIU CARADA a fost câștigat de Lucian Croitoru pentru lucrarea “Politica monetară: ipostaze neconvenţionale” (Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2012).
Cea de-a treia ediţie a Galei Premiilor Marii Loji Naţionale din România a avut loc la Ateneul Român și a fost organizată în parteneriat cu Academia Română. Fiecare dintre cele premiile oferite a fost în valoare de 10.000 de euro, iar juriul care a decis cine sunt câștigătorii a fost constituit din reputați academicieni și profesori universitari.
Această carte a apărut din preocuparea autorului privind anumite aspecte ale politicii monetare despre care nu se vorbea prea mult înainte de izbucnirea crizei din iulie 2007. Lucrarea include o serie de studii individuale, referitoare la: (1) inflaţie şi capcana lichidităţii; (2) zona euro şi problemele acesteia; (3) atacul speculativ asupra leului şi reputaţia băncii centrale; (4) rata şomajului şi politica monetară.Cele mai multe ipostaze sunt prezentate din perspectiva nevoilor practice de a schimba anumite puncte de vedere — considerate până de curând infailibile — şi se referă atât la economia României, cât şi la economia mondială.
La aproape cinci ani de la declanşarea crizei care a schimbat faţa economiei mondiale şi a generat numeroase întrebări privind viitorul capitalismului, vom găsi în paginile acestei cărţi o parte dintre răspunsuri.
Lucian Croitoru nu numai că realizează sinteze cuprinzătoare ce redau trecerea României prin timp — în aceşti ani tumultuoşi, de succesive schimbări radicale […] — dar el face şi analize punctuale cu anvergura unui gânditor în domeniul economiei. O lucrare de referinţă în politica monetară […] pe care orice analist care se mai respectă va trebui s-o ia în consideraţie.
MUGUR ISĂRESCU, Guvernatorul BNR
Cine va parcurge suita de analize, indiferent de nivelul de cunoaştere, va fi plăcut surprins să constate la finalul lecturii că a descoperit cel puţin o piesă din acest puzzle al înţelegerii procesului de renovare a principiilor de politică monetară, impus de actuala criză financiară.
Ella Kállai, Economist-şef Alpha Bank România
Lucian Croitoru s-a născut în 1957, la Otopeni. A absolvit în 1982 cursurile Facultăţii de Planificare şi Cibernetică Economică din cadrul ASE, iar în 1995 a devenit doctor în economie. A urmat o serie de cursuri în străinătate, la Economics Institute at Boulder – Colorado (1993), Centre for Central Banking Studies din Londra (1999) şi Joint Vienna Institute – FMI (2001). În 1994 a urmat un stagiu de cercetare oferit de The British Academy la London School of Economics and Political Science – Centre for Economic Performance.
Începând din 1998, activează ca profesor asociat de macroeconomie internaţională, în cadrul Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din ASE.
De-a lungul anilor, a fost cercetător, partener în diverse programe şi consultant pentru numeroase instituţii româneşti (Institutul de Economie a Industriei, Bucharest Investment Group, Institutul European din România) şi internaţionale (ACE Phare, USAID, IRIS).
În perioada 2003–2007, a lucrat la FMI (Washington), în calitate de consilier principal al directorului executiv pentru Armenia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Georgia, Israel, Olanda, Macedonia, Moldova, România şi Ucraina.
Lucian Croitoru a lucrat între 1991 şi 1995 ca expert în Departamentul pentru Reformă Economică al Guvernului României. În 1998 a fost consilier principal al ministrului de finanţe. În 2000 a fost consilier personal al prim-ministrului Mugur Isărescu. În perioada 1998–2003 a fost consilier pe probleme de politică monetară al guvernatorului BNR, funcţie pe care a reluat-o în 2007, după întoarcerea de la Washington. Este membru al Comitetului de Politică Monetară din cadrul BNR.
A scris (atât în română, cât şi în engleză) numeroase articole pentru presa tipărită şi online, este periodic invitat la emisiunile economice televizate, susţine discursuri la conferinţele naţionale şi internaţionale şi a publicat mai multe cărţi pe teme economice.
În 1995, a fost distins cu Premiul Petre S. Aurelian al Academiei Române pentru cea mai bună carte de economie. Pentru studiul „Trei rate ale şomajului relevante pentru politica monetară“, a primit Premiul CFA România, în anul 2011. A fost decorat cu Ordinul Steaua României în grad de Comandor în 2000 şi în grad de Mare Ofiţer în 2010.
Lucian Croitoru este doctor în economie, activează ca profesor de macroeconomie internaţională în cadrul ASE şi a fost consultant pentru diverse instituţii româneşti şi internaţionale.
A lucrat în Departamentul pentru Reformă Economică al Guvernului României şi în Ministerul de Finanţe.
Vreme de 4 ani, a fost reprezentantul României la FMI (Washington).
În 2009, a fost nominalizat candidat la funcţia de prim-ministru.
Începând din iulie 2007, este consilier pe probleme de politică monetară al guvernatorului BNR, funcţie pe care a mai îndeplinit-o între octombrie 1998 şi august 2003.
La Curtea Veche Publishing, Lucian Croitoru a publicat următoarele volume: În apărarea piețelor (2012), Jaful vs “Dreptul de a nu minți” (2012), Politica monetară: Ipostaze neconvenționale (2012), Sfârșitul reglementării și ultimul reglementator (2013).