Curtea Veche Publishing vă invită luni, 16 septembrie, începând cu ora 16.00, la evenimentul de lansare a volumului “Trei poduri peste lume. Consemnări între anii 1982 și 2003” de ASR Principele Radu al României. Evenimentul va fi găzduit de Biblioteca Județeană “Vasile Voiculescu” Buzău (B-dul Unirii, nr. 140 A, aula “Basil Iorgulescu”) și va avea loc în prezența Alteței Sale Regale Principelui Radu. Oficiile de gazdă vor fi făcute de domnul Sorin Burlacu, Director al Bibliotecii.
Evenimentul din Buzău este al doilea de acest gen din țară, după lansarea cărții de pe 11 septembrie de la Alba Iulia, iar turneul de promovare va continua cu un eveniment în București. În timpul vizitei la Buzău, Alteța Sa Regală Principele Radu va face și o vizită unei școli din oraș pentru a prezenta un program ce încearcă să readucă lectura printre interesele copiilor, program inițiat de Curtea Veche Publishing.
“Trei poduri peste lume. Consemnări între anii 1982 şi 2003” a Principelui Radu al României este un jurnal „pe sărite“ în care aventura spirituală a actorului care duce texte româneşti şi străine pe meridianele (şi scenele) lumii se împleteşte cu destinul omului de stat, devenit membru al Casei Regale a României. Misiunea sa, aceea de a purta numele şi spiritualitatea românească în lume, de a fi mesager al ţării pentru reintegrarea ei în familia căreia de drept îi aparţine, lumea democratică, devine un sens şi o datorie umană, pe care o îndeplineşte cu devotament alături de întreaga Familie Regală a României.
Cele trei poduri din titlul cărții fac referire la trei treceri diferite, simultane și fundamentale în viața Alteței Sale Regale: trecerea de la un mileniu la altul, trecerea de la România comunistă la lumea liberă, trecerea de la condiția de actor la cea de principe regal.
<<Este o lucrare apăsat subiectivă, dar prezintă o poveste de viață destul de neobișnuită. Mă simt obligat față de societate să vorbesc despre aceste lucruri. Sfertul de secol despre care cartea vorbește mi-a oferit o sumedenie de ocazii de a fi mândru de familia și de țara mea, precum și de timpul meu. (…) Aducerea între paginile cărții a acestor gânduri este și un fel de a mulțumi pentru tot ceea ce am primit. Un personaj de film spunea, acum vreo douăzeci de ani: “Ceea ce primești la naștere este un dar de la Dumnezeu. Ceea ce faci cu ceea ce primești este darul tău către Dumnezeu”. >> (ASR Principele Radu al României)
“Principele Radu ilustrează în chip strălucit idealul permanent al Familiei Regale: a servi România.”
(Frédéric Mitterrand)
Volumul este disponibil pe www.curteaveche.ro și în librăriile din țară la prețul de 35 lei.