Curtea Veche Publishing vă invită luni, 4 noiembrie 2013, la o lansare de gală a volumului ,,Trei poduri peste lume” de ASR Principele Radu al României, prilejuită de aniversarea Majestăţii Sale Regele Mihai. Evenimentul are loc la ora 18.30 la librăria Cărtureşti din incinta centrului comercial “Promenada” (Calea Floreasca Nr. 246B, sector 1, București), în prezenţa Alteţei Sale Regale. Intrarea este liberă.
Evenimentul de pe 4 noiembrie face parte dintr-o serie de lansări din țară și urmează celor ce au avut loc Alba Iulia, Buzău, București, Arad, Timișoara, Iași, Cluj-Napoca. Curtea Veche Publishing și Casa Regală a României pregătesc și alte lansări pentru volum, următoarea având loc în Craiova pe 15 noiembrie.
“Trei poduri peste lume. Consemnări între anii 1982 şi 2003” a Principelui Radu al României este un jurnal „pe sărite“ în care aventura spirituală a actorului care duce texte româneşti şi străine pe meridianele (şi scenele) lumii se împleteşte cu destinul omului de stat, devenit membru al Casei Regale a României. Misiunea sa, aceea de a purta numele şi spiritualitatea românească în lume, de a fi mesager al ţării pentru reintegrarea ei în familia căreia de drept îi aparţine, lumea democratică, devine un sens şi o datorie umană, pe care o îndeplineşte cu devotament alături de întreaga Familie Regală a României.
Cele trei poduri din titlul cărții fac referire la trei treceri diferite, simultane și fundamentale în viața Alteței Sale Regale: trecerea de la un mileniu la altul, trecerea de la România comunistă la lumea liberă, trecerea de la condiția de actor la cea de principe regal.
<> (ASR Principele Radu al României în Introducerea volumului apărut la Curtea Veche Publishing)
“Principele Radu ilustrează în chip strălucit idealul permanent al Familiei Regale: a servi România.”
(Frédéric Mitterrand)
Volumul este disponibil pe www.curteaveche.ro și în librăriile din țară la prețul de 35 lei.