Echilibrul emoţional

Autor: Dr. Roy Martina

Colecție: EZO

Fragment din primul capitol

 

Trei niveluri ale conștiinței

Cu toții avem ceva in comun: vrem să fim fericiți. Fericirea poate insemna să avem un acoperiș deasupra capului, hrană suficientă, copii sănătoși sau o relație implinită. Unii oameni caută o formă superioară de fericire, cunoscută și ca „beatitudine“. Eu, prin beatitudine, ințeleg cea mai inaltă expresie a fericirii. Pentru a atinge și a menține starea de beatitudine, trebuie să distingem intre trei niveluri ale fericirii.

 

Nivelul 1: fericirea dată de competiție

Este ceea ce intalnim in sport, afaceri, război, jocuri, la școală etc. Suntem fericiți cand caștigăm și ne situăm inaintea celorlalți. Această formă de fericire este, insă, intotdeauna trecătoare și, mai devreme sau mai tarziu, se poate intoarce impotriva noastră. Unii oameni răman blocați la acest nivel și pot fi foarte nefericiți și distruși cand pierd.

 

 Nivelul 2: fericirea condiționată

Această fericire este specifică perioadei in care ne simțim tineri, puternici, atrăgători și plini de energie, iar apoi, cand apar simptomele bătraneții, ne deprimăm. Suntem fericiți cand ni se naște un copil și devenim nefericiți atunci cand el se transformă intr‑un puști hiperactiv și tot mai greu de controlat sau cand, ajuns la pubertate, se răzvrătește impotriva noastră. Suntem fericiți cu prietenii noștri atat timp cat sunt drăguți cu noi, dar nu și atunci cand ne spun ceva ce nu vrem să auzim. Cand ne indrăgostim, totul este fantastic, insă, după cațiva ani, devenim critici. Fericirea condiționată nu e, nici ea, de durată și, mai devreme sau mai tarziu, descoperim că lucrurile nu sunt așa cum credeam noi că sunt și devenim nefericiți cu ceea ce avem.

 

Nivelul 3: fericirea necondiționată

La acest nivel, nu avem nevoie de niciun stimul din afară ca să fim fericiți sau liniștiți. Suntem impăcați cu faptul că suntem ființe muritoare supuse greșelii, acceptăm și intampinăm cu bucurie schimbarea, moartea și suferința. Suntem liniștiți atat in privința neplăcerilor, cat și a plăcerilor și nu suntem dependenți de rezultate, ci ne bucurăm de procesul prin care ne trăim viața la maximum. Suntem recunoscători pentru toate binecuvantările și experiențele de care avem parte pe parcurs și suntem impăcați cu noi și cu ceilalți. Ne eliberăm de nevoia de a judeca sau de a avea dreptate și iertăm ușor. De asemenea, ințelegem că suntem una cu universul. Suntem, in cea mai mare parte a timpului, in zona lipsită de tensiuni pe care eu o numesc punctul nemișcat.

 

Punctul nemișcat: acolo unde e bine să fii

Beatitudinea este liniștea perfecțiunii, aceasta din urmă fiind spectrul a tot ce există, așa cum lumina soarelui inglobează toate culorile. Cand ne aflăm in punctual nemișcat, simțim liniște lăuntrică, armonie și iubire și știm că totul e bine așa cum e, chiar dacă nu coincide cu ceea ce vrem noi. Atunci cand nu suntem conectați la starea noastră naturală de existență intru armonie cu noi inșine și cu ceea ce ne inconjoară, ne simțim singuri, abandonați, neiubiți, respinși și fără de putere.

Această carte iți arată cum să‑ți găsești propriul punct nemișcat, adică să te conectezi la Esența divină din tine și din jurul tău. Definiția pe care o dau eu lui Dumnezeu depinde de limită, in sensul că, pentru a fi cat mai nelimitat, Dumnezeu trebuie să fie „totul“: tot ceea ce este, tot ceea ce a fost vreodată și tot ceea ce va fi vreodată. Asta e ceea ce uităm și neglijăm noi in permanență, rupand legătura cu Esența divină. Cand ne izolăm energetic, ne simțim neinsemnați și singuri. Izolarea este, mereu, o acțiune autoindusă, ne‑o producem singuri și o facem atat de bine, incat credem că ne‑a fost impusă de alții, de situații, de natură sau de o intervenție a lui Dumnezeu. Principalul motiv pentru care uităm cine suntem cu adevărat este că ne concentrăm asupra celor cinci simțuri ale noastre, care sunt foarte limitate. Realitatea este o proiecție creată de simțurile noastre limitate. Dat fiind că ne dezvoltăm intr‑o lume in care oamenii nu sunt conștienți de ceea ce sunt ei cu adevărat, incepem, și noi, să credem că limitările, durerea, boala și suferința sunt normale. Majoritatea oamenilor nu sunt conștienți de potențialul lor și continuă să creeze tipare in viețile personale care arată că sunt deconectați de la sursa lor lăuntrică de putere. Cunoașterea trece de la o generație la alta, iar acest lucru devine cea mai mare limitare. Ca să accedem la ințelepciunea necesară pentru a atinge fericirea necondiționată, trebuie să ne eliberăm de nenumăratele convingeri cu care am crescut. Numai atunci vom putea să ne sustragem realității noastre proiectate și să ne facem o idee asupra a tot ceea ce există.