Răzvan Petrescu este invitat la ediția din decembrie a întâlnirilor “Dialoguri cu scriitori români”, miercuri, 11 decembrie, de la ora 19.oo. Cititorii vor putea cunoaște un autor neconvențional și foarte special, iubitor al exprimării concise, pe alocuri șfichiuitoare, una dintre mărcile acestui mare tandru bine camuflat, care stăpânește cu brio un gen greu de îmblânzit, povestirea. Răzvan Petrescu este doctorul reconvertit la literatură, magister ludi al cinismului bine temperat, artă pe care o profesează cu precizia de bisturiu a unui observator atent și răbdător, care odată scufundat în marasmul realității, atât de absurd încât devine chiar amuzant, nu are ce face decât să înoate…contra curentului.
Răzvan Petrescu (membru al echipei Curtea Veche Publishing încă din 2004) este un scriitor politicos și elegant, care are marele talent de a te face să râzi cu lacrimi de propriile tale nevroze, pentru ca în secunda urmatoare să simți gustul dulce-amărui al tristeții existențiale cum urcă dinspre stomac spre esofag și coboară în același timp din minte drept în inimă, într-un du-te vino de sentimente, gânduri și emoții care se răsucesc unele în jurul altora, fenomen care se întâmplă, mai întotdeauna, înlăuntrul oricărui om cumplit de deștept, precum autorul. Apare rar în public și când o face spune tot. Despre tot și mai ales despre scris și citit și alte activități inutile fără de care am muri cu toții. Nefericiți, că de murit murim oricum (cu toții). Umorul lui e molipsitor, dar el n-are nicio remușcare, chiar dacă la origine e doctor și-ar trebui să știe mai bine cum e cu bolile letale.
Autorul în cuvintele sale are următorul CV neortodox, pe care până și Charles Bukowski i l-ar fi invidiat:
“Născut la 20 septembrie 1956, într-un sat spectral. În acelaşi an, Marilyn Monroe se căsătoreşte cu Arthur Miller, iar Congresul al XX-lea al PCUS înfierează cultul personalităţii. Învaţă să cînte la chitară şi să bată la maşină în acelaşi timp, şi absolvă terifiat, cu brio, Facultatea de Medicină Generală din Bucureşti, în ’82. Ca recompensă, va lucra cinci ani în judeţul Dâmboviţa – la două dispensare cu un definitiv aer bucolic, datorită căruia va prezenta în faţa pacienţilor o cădere nervoasă urmată de internare. La spital se simte bine. Îi plac medicamentele, susţine că-l ajută să deosebească binele de rău, de copaci etc. Renunţă la medicină. Între 1990 şi 1994 va fi redactor. Trece şi prin Ministerul Culturii pe vremea lui Spiess, ca referent de specialitate. În 1994 se angajează la Editura Alfa, amplasată în incinta fostului Frigocom, la care se ajunge pe strada animalelor moarte (pisicuţe, şobolani, răţuşte). Se mai internează de cîteva ori, se împrieteneşte cu cîteva paciente plus asistenta care-i face injecţii la Institutul Aslan unde, între înţepături, se plimbă îngîndurat prin jurul morgii ascunse de tufe. Intră în şomaj pentru un timp, nu se bucură de libertatea neaşteptată, şi, din 2004, ajunge la Editura Curtea Veche. Atmosfera destinsă îl predispune să scrie poezii de dragoste pe care nu le va tipări niciodată. Deprimarea îl ajută să înţeleagă sufletul femeilor care, la rîndul lor, îi apreciază diferite calităţi, cum ar fi: blîndeţea, nervozitatea, omenia. Are multe aventuri pe care le va descrie cifrat în cartea de preziceri ce urmează să-i apară peste mulţi ani. Aventurile îl obosesc şi, prin urmare, pierde cîţiva dinţi. Debutează la Cartea Românească într-un volum excesiv de colectiv (Debut ’86) şi-i apar volumele de proză scurtă Grădina de vară (1989), Eclipsa (1993), Într-o după-amiază de vineri, 1997) şi volumul de texte muzicale numit Foxtrot (2008). Volumul Rubato (Curtea Veche, 2011) este o selecţie din toate povestirile publicate. Scrie şi două piese de teatru: Farsa (1994) şi Primăvara la bufet (1995). În total, primeşte pentru ele şase milioane de lei, cît costa pe-atunci o bibliotecă din placaj. O cumpără. Inclus în patru antologii de proză scurtă şi în manualele de limba şi literatura română pentru clasa a X-a. A fost tradus în Israel, Spania şi Anglia. Îi plac murele.”
Așadar, o întâlnire de neratat: miercuri, 11 decembrie, de la ora 19, numai la Dialoguri cu scriitori români, în cafeneaua Cărturești Verona, într-un dialog cu Nadine Vlădescu. De data aceasta, misiunea moderatoarei va fi aceea de a reuși să nu zâmbească extatic de la începutul până la sfârșitul convorbirii. Asta sau să nu se îndrăgostească lulea de invitat. Așadar, dați buzna sau căiți-vă pentru totdeauna.
Proiectul Dialoguri cu scriitori români este inițiat și finanțat de Cărturești și are loc lunar în librăriile din București, Cluj, Iași și Timișoara. Acest demers a apărut ca un raspuns la situația pieței de carte din România care înregistrează anual un numar tot mai mic de cititori și de cumpăratori de carte, propunâdu-și să promoveze literatura și mai ales pe cei care o produc printr-o serie de întâlniri informale cu publicul. Proiectul își dorește să ajute la demararea unui dialog funcțional între edituri, librării, scriitori şi public, dar și la sincronizarea între oferta pieţei de carte şi cererea publicului și implicarea jucătorilor de pe piața de carte în demersul încurajării lecturii.