Curtea Veche Publishing, alături de Consiliul Local al Municipiului Giurgiu și Centrul Cultural Local “Ion Vinea”, vă invită joi, 24 aprilie, începând cu ora 10.00, la o lansare de carte regală. ASR Principele Radu al României va fi prezent la Giurgiu, unde va lansa cele mai recente volume regale publicate la editura Curtea Veche: “Margareta. Portretul Principesei Moștenitoare” și “Trei poduri peste lume”.  

Evenimentul va avea loc la Ateneul “Nicolae Bălănescu” (str. Portului nr. 21). În deschidere, va lua cuvântul domnul Virgil Pețanca, directorul Centrului Cultural Local “Ion Vinea” Giurgiu. Intrarea este liberă, iar evenimentul va include și o sesiune de autografe.

În aceeași zi, ASR Principele Radu va avea o întâlnire cu elevii, părinții și profesorii din Giurgiu pentru promovarea lecturii în rândul tinerelor generații. Alteța Sa va vorbi, începând cu ora 9.00, în sala de festivități a Școlii Gimnaziale “Academician Marin Voiculescu” despre alegerea de a susține programul “Cărțile copilăriei”, inițiat de Curtea Veche Publishing, și de multiplele direcții de acțiune din cadrul acestuia pentru a readuce lectura printre plăcerile celor mici. Programul, bazat pe seria de cărți omonimă, luptă împotriva statisticilor din ce în ce mai îngrijorătoare privind rezultatele slabe în sistemul educaţional, scăderea dramatică a interesului pentru lectură în rândul copiilor și dificultăţile acestora în înţelerea textelor. Totodată, actrița Georgeta Antoniu va susține un moment special de lectură, inspirat de volumul “Peter Pan” apărut în colecția “Cărțile copilăriei”.

Margareta. Portretul Principesei Moștenitoare” de Sandra Gătejeanu-Gheorghe este o minunată carte-album ce prezintă destinul în imagini, de la naştere până în zilele noastre, al primei femei care va moşteni Coroana României. Pornind de la amintirile Alteței Sale Regale şi apelând la documente, fotografii, obiecte personale, dar şi lucruri ce fac parte din Colecția Regală, unele dintre ele prezentate în premieră în volumul “Margareta. Portretul Principesei Moștenitoare”, autoarea Sandra Gătejeanu Gheorghe ne vorbeşte despre copilăria și adolescența Principesei Moștenitoare, despre studiile și experiența comunitară, despre viața de familie, interesele şi activităţile întreprinse de Principesa Margareta în folosul României.

Trei poduri peste lume. Consemnări între anii 1982 şi 2003” de ASR Principele Radu al României este un jurnal „pe sărite“ în care aventura spirituală a actorului care duce texte româneşti şi străine pe meridianele (şi scenele) lumii se împleteşte cu destinul omului de stat, devenit membru al Casei Regale a României. Misiunea sa, aceea de a purta numele şi spiritualitatea românească în lume, de a fi mesager al ţării pentru reintegrarea ei în familia căreia de drept îi aparţine, lumea democratică, devine un sens şi o datorie umană, pe care o îndeplineşte cu devotament alături de întreaga Familie Regală a României. Cele trei poduri din titlul cărții fac referire la trei treceri diferite, simultane și fundamentale în viața Alteței Sale Regale: trecerea de la un mileniu la altul, trecerea de la România comunistă la lumea liberă, trecerea de la condiția de actor la cea de principe regal.

 Lansare_Giurgiu