Ne bucurăm să anunţăm viitoarele evenimente la care va participa autoarea noastră Lăcrămioara Stoenescu:
29 aprilie, ora 17.00
Cenaclul de proză al Uniunii Scriitorilor
Dialog despre pierderea copilăriei. Lectură din volumul “Copii – dușmani ai poporului”
Participă: Lăcrămioara Stoenescu și Lucian Gruia
11 mai, ora 12.30-14.00
Standul României, Târgul de carte de la Torino
Întâlnire cu Micaela Ghiţescu şi Lăcrămioara Stoenescu
Dialog în jurul volumelor “Tra oblio e memoria”, traducere de Ingrid Beatrice Coman (Rediviva) și “Bambini – nemici del popolo”, traducere de Mauro Barindi (Saecula Edizioni)
Participă, alături de cele două autoare: Mauro Barindi, Ingrid Beatrice Coman, Roberto Merlo
Despre “Copii – duşmani ai poporului”
Am scris această carte, nedorind să iau cu mine în eternitate amintirile din deportare pe care am vrut să le afle şi cei care nu le-au trăit şi nu le vor cunoaşte, din fericire, decât din cărţi.
În final, am simţit că m-am purificat, lăsând în urmă spaimele, angoasele, teama de Securitate şi am devenit, din nou, asemenea copilului pur, care a plecat în lume cu sufletul curat, nemaculat de ororile unei lumi nedrepte şi neiertătoare.
Fără ura şi fără spaimele ce m-au însoţit o viaţă întreagă, mă simt liberă şi capabilă să pot ierta pe toţi cei care au trimis pe Golgota deportării 823 de oameni, bătrâni şi copii, femei şi bărbaţi, familii sau jumătăţi de familii, spre a ispăşi o vină inexistentă în faţa lui Dumnezeu.
Fie ca şi Acesta să-i poată ierta!
Lăcrămioara Stoenescu