Sâmbătă, 17 mai 2014, la ora 11.00, Curtea Veche Publishing invită copiii și părinții deopotrivă la un eveniment organizat în jurul cărții „Mandale Dacicie” de Mihai I. Grăjdeanu și Mădălina Corina Diaconu. Întâlnirea va avea loc în cadrul “Campionatului Poveștilor” organizat de Librăria Humanitas Cișmigiu. Copiii îi vor putea cunoaște pe autori, vor desena şi colora, vor asculta poveşti despre legendele dacice, iar cele mai frumoase desene şi poveşti vor primi premii de la Curtea Veche Publishing şi Koh-I-Noor.
Editura Curtea Veche a lansat volumul „Mandale Dacice”: „Zei, eroi, zâne și animale de legendă” o abordare curajoasă a artistului și autorului de benzi desenate și cărți ilustrate pentru copii, Mihai I. Grăjdeanu. Desenele sunt însoțite de textele jurnalistei Mădălina Corina Diaconu. Mandala reprezintă o diagramă cosmologică folosită în meditație, un cerc magic ce reunește în interiorul său mai multe forme geometrice concentrice, așezate pe diferite niveluri vizuale.
„Mandale Dacice” este o carte pentru copii care se află la granița dintre adevăr și legendă, și nu orice legendă, ci aceea din țara noastră, pe care toți copiii ar trebui să o cunoască și din care să-și aleagă eroii preferați. Burebista, Decebal, Zamolxis, Deceneu, Gaea, Hestia, sunt doar câteva dintre personajele care populează lumea magică a mandalelor. Este o abordare care va trece de graniţele cărţii cu text, pe care tinerii o răsfoiesc mai rar, oferindu-le si o lecţie de istorie pe care tinerii să şi-o dorească şi să şi-o însuşească, să-şi caute personajele preferate. Mandalele reunesc motive dacice şi, chiar dacă rostul lor este acela de a fi colorate în funcție de preferințe, fiecare formă și culoare are o anumită semnificație.
De la Herodot şi până în prezent s-au scris şi s–au spus multe despre Daci. Adevărul rămâne undeva în munţi, în peşterile legendare, în pietrele pline de mister, în baladele populare. „La un popor la care vitejia era socotită suprema virtute, nu se putea să nu existe un cult al eroilor, al acelor viteji care îi întrec uneori pe zeii înşişi, devenind, mai devreme sau mai târziu, ei înşişi divinităţi.” istoricul Iosif Constantin Drăgan.
Mihai I. Grăjdeanu și Mădălina Corina Diaconu vor prezenta cartea în următoarea perioadă în cadrul mai multor evenimente: 17 Mai – Palatul Şuţu, în cadrul Nopţii Muzeelor, 28 mai- 1 iunie – Bookfest 2014, 6-9 Iunie – Festivalul International de Film Etnografic Zlatna.
Mihai I. Grăjdeanu a ilustrat zeci de pagini cu benzi desenate. În urma Salonului de Benzi Desenate din 2006 de la Constanța, a început să lucreze la primul proiect de benzi desenate: “Istoria alternativă a literaturii române”, în colaborare cu scenaristul Luca Dinulescu. A publicat “DUPĂ GRATII”, prima bandă desenată pentru deținuții din penitenciarele din România și CIUTANUL volumul I, la editura Dacica, primul roman grafic românesc despre fotbal. Tot la editura Dacica a publicat primul volum din “Legendele dacilor liberi – Piatra sacră”. Cu ocazia anului Caragiale, în 2012, a publicat independent prima bandă desenată adaptată după celebra piesă de teatru a marelui I.L. Caragiale “O scrisoare pierdută”. În 2013 lansează proiectul de autor “Legendele Dacilor” și publică primul titlul din proiect “Legendele Dacilor – Personaje”, o carte cu ilustrații și benzi desenate. Tot în 2013 a inițiat primul club de bandă desenată din Mangalia. În 2014 publică “Mandale Dacice” vol. I, la editura Curtea Veche. Susține copiii și tinerii pasionați de benzi desenate prin organizarea atelierelor de benzi desenate, evenimente mixte în cadrul proiectului-expoziție “Artă la pachet” și prin publicarea ilustrațiilor si paginilor de bandă desenată în revista online “Atelier BD”.