Curtea Veche Publishing invită cititorii la evenimentul de lansare a două noi volume de literatură cehă. Sâmbătă, 31 mai, la ora 14.30 va avea loc prezentarea cărților “Scrisori către Dubenka” de Bohumil Hrabal și “Rugă pentru Kateřina Horovitzová” de Arnošt Lustig. Vor lua cuvântul ES Jiří Šitler, Ambasadorul Cehiei în București, traducătorii Mircea Dan Duță și Anca Irina Ionescu, și Călin-Andrei Mihăilescu, scriitor, specialist în literatură comparată. Evenimentul va fi moderat de Ștefania Nalbant (Rights Director Curtea Veche Publishing) și va avea loc la Standul Curtea Veche Publishing, Pavilion C2 Romexpo.
“Scrisori către Dubenka” reuneşte eseurile epistolare scrise de Bohumil Hrabal în perioada 1989–1991 şi adresate Dubenkăi — numele de alint pentru boemista americană April Gifford, care se hotărâse să înveţe limba cehă pentru a putea citi operele lui Hrabal în original. Scrisorile acestea nu-i vor fi niciodată trimise, dar Dubenka devine o muză, destinatara ideală şi idealizată a acestor texte pe care scriitorul însuşi le numea „reportaje lirice“; ele reunesc, într-o tehnică asemănătoare colajului, cronici ale evenimentelor importante care au dus la Revoluţia de catifea şi care au urmat acesteia, amintiri legate de pierderea soţiei sale, portrete ale diferitelor personalităţi literare şi politice importante în epocă, impresii din călătoriile făcute în Statele Unite şi în Marea Britanie. Urmând volutele imprevizibile ale memoriei, Bohumil Hrabal îmbină istoria personală cu proza poetică, punând într-o legătură rafinată girafa în flăcări a lui Salvador Dalí, imaginile din Praga aflată sub ocupaţie nazistă, cutiile de supă ale lui Andy Warhol, tancul roz, căsuţa sa din Kersko, satul înconjurat de păduri unde îl aşteaptă întotdeauna pisicile-copii, restaurantul-berărie „Tigrul de Aur“.
Bohumil Hrabal s-a născut la Brno şi a fost, până la doi ani, fiul unei mame singure. Copilăria lui Hrabal a fost marcată de două evenimente fundamentale: căsătoria mamei şi întâlnirea, la 10 ani, cu unchiul Pepin, venit în vizită pentru două săptămâni şi rămas vreme de patruzeci de ani. Hrabal, „omul cu o sută de meserii“ (telegrafist, agent de asigurări, comis-voiajor, impiegat de mişcare, muncitor în oţelărie, printre altele) a studiat dreptul la Universitatea Carolină din Praga. Deşi iniţial s-a îndreptat către poezie, la începutul anilor ’50 Hrabal era deja membru al unui grup literar underground ca prozator. Primul său succes notabil se va petrece însă în 1963, odată cu publicarea volumului de povestiri Perla dosită: Hrabal avea 49 de ani. Între 1963 şi 1968, până la interzicerea sa, Hrabal a publicat opt cărţi şi s-a impus definitiv ca unul dintre cei mai mari scriitori de limbă cehă din toate timpurile. Din 1968 până în 1975, când Hrabal a semnat un articol favorabil regimului, cărţile sale au circulat în samizdat, iar după 1975 a urmat o nouă perioadă de efervescenţă întreruptă de boala şi moartea soţiei sale, în 1987. După Revoluţia de catifea, editura Prazská imaginace a avut iniţiativa publicării integrale a operelor sale.
„Rugă pentru Kateřina Horovitzová“ este probabil cel mai cunoscut roman al lui Arnošt Lustig, unul dintre marii scriitori ai Holocaustului, are ca sursă de inspiraţie un fapt real şi a fost scris într-o singură noapte. Kateřina Horovitzová este o tânără cu visuri mari: să fie o dansatoare faimoasă. Nu şi-a contrazis niciodată tatăl, dar odată ajunsă pe rampa de triere a lagărului, viaţa vrea cu orice preţ să învingă: „Nu vreau să mor”, spune ea şi îşi părăseşte familia în voia unei sorţi atât de clare pentru a se alătura unui grup de industriaşi ce fac parte dintr-un transport special, parte a unui schimb de prizonieri. Cât costă o viaţă? Destul, dar suportabil, din punctul de vedere al conducătorului informal al grupului de privilegiaţi, domnul Herman Cohen. Sub protecţia lui se va afla Kateřina Horovitzová şi domnul Cohen, om de cuvânt şi de afaceri, este mulţumit de rigoarea nemţească ce presupune chitanţe, înscrisuri şi documente de tot felul; acestea sunt dovezi ale înţelegerii la care s-a ajuns, dovezi irefutabile ale soluţiei finale în urma căreia un tren trebuie să îi ducă spre libertate.
Arnošt Lustig, scriitorul, scenaristul şi jurnalist, (1926-2011) s-a născut la Praga, unde a locuit până în 1942, când a fost deportat la Terezín, de unde mai apoi a fost trimis la Auschwitz şi Buchenwald. În martie 1945 a reuşit să fugă dintr-un tren care mergea către Dachau şi a ajuns din nou la Praga, unde a luat parte la Insurecţia din mai 1945. După război, a urmat Şcoala de Studii Politice şi Sociale, iar între 1948-1949 a luat parte la primul conflict arabo-israelian în calitate de jurnalist. Susţinător al politicii lui Alexander Dubček şi prieten apropiat al lui Václav Havel, Lustig a ales să părăsească Cehoslovacia după invazia trupelor Pactului de la Varşovia; s-a stabilit pentru o lungă perioadă în Statele Unite, unde a ţinut cursuri de literatură şi film în diferite universităţi amerincane. În 2003 s-a întors definitiv la Praga, unde a şi murit. De-a lungul timpului, i-au fost acordate numeroase premii: Premiul Festivalului de Film de la Locarno, Premiul Festivalului de Film de la Monte Carlo, Premiul Gottwald, Premiul B’nai B’rith, National Jewish Book Award, Premiul Emmy, Publishers Weekly Award, Premiul Franz Kafka.
