Fiul meu adorat,
[…] Orice ai face de acum înainte, dacă scrii sau nu scrii, dacă îți iei licența sau nu, dacă lucrezi la întreprinderea mamei sau la ziarul El Mundo sau la ferma La Ines sau predai la un liceu, sau dacă vei ține conferințe ca Estanislao Zuleta sau vei fi psihanalistul părinților tăi, al surorilor sau al rudelor, sau dacă vei fi pur și simplu doar Hector Abad Faciolince, va fi bine; ceea ce contează este să nu încetezi să fii ceea ce ai fost până acum, o persoană, care, doar prin faptul de a fi cum este, nu prin ceea ce scrie sau nu scrie, sau pentru că strălucește, ci pentru că este cum este, și-a câștigat dragostea, respectul, acceptarea, încrederea, iubirea celor mai mulți dintre cei care te cunosc. Așa vrem să te vedem, nu ca pe un mare scriitor sau jurnalist sau profesor sau poet, ci ca pe un fiu, un frate, o rudă, prietenul și umanistul care îi înțelege pe ceilalți și nu doar aspiră să fie înțeles. Ce importanță are ce cred alții despre tine, ce importanță are o beteală aurie pentru cei care știm cine ești tu.
Suntem deja uitarea ce vom fi de Héctor Abad Faciolince „este una dintre cărţile cele mai încântătoare şi neliniştitoare, în înţelepciunea şi frumuseţea ei, pe care le-am citit în ultimul timp. O carte despre bunătate. Există îndrăzneală mai mare?“ (GUSTAVO MARTÍN GARZO)