Curtea Veche Publishing vă invită miercuri, 8 octombrie, începând cu ora 12.00, la o lansare de carte regală. Alteța Sa Regală Principele Radu al României va fi prezent în Alexandria, unde va lansa cele mai recente volume regale: “Margareta. Portretul Principesei Moștenitoare” și “Trei poduri peste lume”.

Evenimentul va avea loc la Biblioteca Județeană “Marin Preda” Teleorman, la Sala de lectură (Calea București), în prezența Alteței Sale Regale Principele Radu al României și a Preasfințitului Părinte Episcop Galation Stângă. În deschidere, vor lua cuvântul domnul Viorel Fota – director Bibliotecii Județene “Marin Preda” Teleorman, doamna Iren Arsene – director Curtea Veche Publishing și domnul Nicolae Drăgușin – lector universitar, Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”. Intrarea este liberă, iar evenimentul va include și o sesiune de autografe.

“Margareta. Portretul Principesei Moștenitoare” de Sandra Gătejeanu-Gheorghe este o minunată carte-album ce prezintă destinul în imagini, de la naştere până în zilele noastre, al primei femei care va moşteni Coroana României. Pornind de la amintirile Alteței Sale Regale şi apelând la documente, fotografii, obiecte personale, dar şi lucruri ce fac parte din Colecția Regală, unele dintre ele prezentate în premieră în volumul “Margareta. Portretul Principesei Moștenitoare”, autoarea Sandra Gătejeanu Gheorghe ne vorbeşte despre copilăria și adolescența Principesei Moștenitoare, despre studiile și experiența comunitară, despre viața de familie, precum și despre interesele şi activităţile întreprinse de Principesa Margareta în folosul României.

“Trei poduri peste lume. Consemnări între anii 1982 şi 2003” de ASR Principele Radu al României este un jurnal „pe sărite“ în care aventura spirituală a actorului care duce texte româneşti şi străine pe meridianele (şi scenele) lumii se împleteşte cu destinul omului de stat, devenit membru al Casei Regale a României. Misiunea sa, aceea de a purta numele şi spiritualitatea românească în lume, de a fi mesager al ţării pentru reintegrarea ei în familia căreia de drept îi aparţine, lumea democratică, capătă un sens şi o datorie umană, pe care o îndeplineşte cu devotament alături de întreaga Familie Regală a României. Cele trei poduri din titlul cărții fac referire la trei treceri diferite, simultane și fundamentale în viața Alteței Sale Regale: trecerea de la un mileniu la altul, trecerea de la România comunistă la lumea liberă, trecerea de la condiția de actor la cea de Principe.
Ambele volume sunt disponibile pe www.curteaveche.ro și în toate librăriile din țară.

Afis_Lansare_CVP_ Alexandria