Joi, 20 noiembrie, ora 16.30, Curtea Veche Publishing vă invită la standul editurii pentru evenimentul de lansare al volumului “Pogromul de la Iaşi” de Radu Ioanid. Prezentarea cărții va fi realizată de Adrian Cioflâncă, Alexandru Florian, Mihnea Gafița, Elisabeth Ungureanu. Moderator: Valentina Roman.

Volumul “Pogromul de la Iaşi”, de Radu Ioanid, reprezintă un album de fotografii-document care ilustrează persecuţiile şi crimele în proporţii de masă declanşate împotriva evreilor din Iaşi la sfârşitul lui iunie şi începutul lui iulie 1941, adică la o săptămână după ce România intrase, alături de Germania hitleristă, în războiul împotriva Uniunii Sovietice. Mii de evrei (numărul exact variază în funcţie de surse) au fost acuzaţi de spionaj în favoarea sovieticilor şi au fost fie împuşcaţi în curtea Prefecturii de Poliţie din Iaşi ori pe străzile oraşului, fie urcaţi în două trenuri, supranumite „ale morţii“, în vagoane de vite, în care cei mai mulţi au murit de căldură, de deshidratare, de epuizare. Răspunzători de aceste orori şi tratamente inumane s-au făcut militari ai Armatei Române, poliţişti, jandarmi, agenţi ai serviciilor secrete, dar şi simpli cetăţeni români, care şi-au persecutat semenii evrei pur şi simplu pentru că puteau. Fotografiile, care păstrează patina epocii şi semnele trecerii timpului, sunt făcute, în general, de soldaţi germani, care au dorit să documenteze aplicarea „soluţiei finale“ împotriva evreilor.

Autorul, istoricul şi cercetătorul Radu Ioanid, conduce secţia de arhive a Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington, D.C. Albumul este onorat de un cuvânt-înainte al scriitorului Elie Wiesel, originar din România, de la Sighet, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1986.

Volumul este disponibil la standul Curtea Veche Publishing din cadrul Târgului Internațional de Carte Gaudeamus și pe site-ul www.curteaveche.ro la prețul de 65 lei.

 

Invitatii Gaudeamus_Pogromul_de_la_Iasi