Curtea Veche Publishing vă invită la evenimentul de lansare a volumelor “Drumul spre casă. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Principele Nicolae al României”, “Crăciunul regal” de AALLRR Principesa Margareta și Principele Radu ai României și a Calendarului Regal dedicat anului care urmează.
Evenimentul va avea loc la Iași, miercuri, 17 decembrie, începând cu ora 18.00, la Librăria Cărturești (Palas Mall, nivelul 1, Str. Palas 7A) și se va desfășura în prezența Alteței Sale Regale Principelui Nicolae al României. Intrarea va fi liberă și include o sesiune de autografe.
Pornind de la amintirile Alteţei Sale Regale şi apelând la documente, fotografii, obiecte personale, dar şi lucruri ce fac parte din Colecţia Regală, în cadrul volumului “Drumul spre casă. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Principele Nicolae al României” cititorii vor descoperi nu doar faptul că ASR Principele Nicolae al României se implică în acțiuni umanitare, ecologice și educative, dar și aspecte din viața sa de zi cu zi, povești pline de tâlc din expediții și întâmplări ce arată pasiunea pentru sporturile extreme.
În volumul “Crăciunul regal” sunteți invitați la o călătorie de un secol şi jumătate, în care vehicul nu sunt o trăsură, un vagon de tren sau o maşină, ci reşedinţele regale. Principesa Moştenitoare şi Principele Radu ai României au ales să evoce în preajma sărbătorilor de iarnă cea mai intimă, mai personală şi mai definitorie sărbătoare a familiei fiecăruia dintre noi: Crăciunul, aşa cum a fost petrecut de-a lungul timpului de Familia Regală a României. Cititorii vor descoperi astfel momente de sărbătoare din vremea regilor Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea și Mihai, petrecute la București, la Săvârșin sau în străinătate.
Cu ocazia lansării acestui volum, Curtea Veche Publishing aduce, în premieră, și un Calendar Regal pentru anul 2015 cu o grafică special dedicată membrilor Familiei Regale a României. Fiecare dintre cele douăsprezece file ilustrează lunile anului cuprinzând o fotografie regală și o amplă serie de evenimente care s-au petrecut în ultimii 150 de ani.
Cele trei titluri sunt disponibile în librării și pe site-ul www.curteaveche.ro.