La acest moment aniversar – 12 ani de existenţă a Colecţiei ACTUAL – am rugat-o pe Simona Preda, autoarea volumului ”Patrie română, țară de eroi!” să ne scrie câteva gânduri depre colecţia coordonată de Doina Jela la Curtea Veche Publishing.

Simona Preda. Fotografie de Barna Nemethi pentru Curtea Veche Publishing

 

 Colaborarea cu editura Curtea Veche a presupus în cazul meu și includerea volumului pe care l-am propus spre editare (Patrie română, țară de eroi!”)  în cadrul colecției Actual.
Patrie Romana_tara de eroi Personal, în urma includerii în această colecție, am trăit satisfacţia celui care, printr-o conjunctură fericită, a fost așezat în compania unor nume grele din cultura românească. O vecinătate care mă onora. Eram printre cei mai tineri (poate cea mai tânără autoare din colecție și la mine a fost vorba și despre un volum de debut) iar discursul meu trebuia să se plaseze la înălțimea potrivită. Cât despre publicul colecției, știam că aceste volume nu se adresează doar specialiștilor, însă intuiam și știu și din propria experiență despre acest public că nu îl poți minți. Este inteligent, critic și foarte exigent.
Cat despre coordonatoarea colecției, distinsa doamnă Doina Jela, am cunoscut-o târziu, cand volumul meu se îndrepta deja spre tipar, însă până atunci, în decurs de câteva săptămâni, în cadrul redactării, a fost o voce. Caldă, originală, inventivă, autoritară, intransigentă. Și întotdeauna corectă, deschisă și sinceră. Un profesionist al scrisului și un om de care mă leagă întotdeauna cele mai frumoase gânduri.

La mulți și frumoși ani colecției și cât mai mulți cititori!

(Simona Preda)