Noul număr al revistei Forbes România este dedicat, în mare parte, pieței de carte, cuprinzând interviuri cu unii dintre marii editori și librari români. Reproducem mai jos un fragment din interviul realizat de Petre Barbu cu doamna Iren Arsene, Manager General Curtea Veche Publishing:

Forbes: Cum caracterizați piața cărții în anul 2014?

Iren Arsene: Pentru noi, anul 2014 a fost un an de excepție, care ne-a făcut să vedem piața într-un alt context. Recordurile marcate de volumul „Pas cu pas” al Președintelui României au scos în evidență diferențele dintre statutul actual al cărții și statutul pe care l-ar putea avea.În ultimii ani, suntem îngijorați de cifrele care arată cât de puțin se citește în România și încercăm să le aducem la un nivel acceptabil printr-un program național alternativ de lectură pentru copii. Ceea ce s-a întâmplat la Curtea Veche Publishing anul trecut a însemnat doar o dovadă că facem ceea ce trebuie. Cartea potrivită poate scoate la iveală un cititor pasiv acolo unde poate s-a crezut că el nu există.În afara acestui eveniment editorial cu totul special, schimbări majore nu am observat. Consumatorul este din ce în ce mai atent la calitate, deși rămâne la fel de sensibil la prețuri. Cititorii noștri apreciază la fel de mult cărțile care le pot arăta cum să investească în ei înșiși astfel încât să devină mai competitivi pe piața muncii, în mediul de business sau în viața personală.

Forbes: La ce cifră de vânzări estimați piața de carte din România, în 2014?

Iren Arsene: Piața de carte a început să se stabilizeze după 2012. Estimările arată că în 2014 piața a rămas cam la același nivel, de 100 de milioane de euro.

Forbes: Ce măsuri guvernamentale ar putea încuraja creșterea consumului de carte în România.

Iren Arsene: Aș menționa reducerea TVA-ului pe carte (în alte țări, această taxă este cuprinsă între 0 și 5%), introducerea bonurilor de consum cultural pentru motivarea angajaților sau în școli, introducerea programului pentru profesori „Suta de euro pentru cărți”.

curtea-veche_tabel_romani3-240x300curtea-veche_tabel_straini2-240x300

Sursa: forbes.ro

Interviu preluat din noul număr Forbes disponibil în reţeaua Inmedio. Autor  Petre Barbu