Curtea Veche Publishing a primit premiul Bestseller pentru volumul autobiografic “Pas cu pas” de Klaus Iohannis în cadrul Târgului de carte LIBREX Iași, ce a avut loc între 11 și 15 martie 2015.

Cartea a fost lansată în toamna anului 2014, fiind vândută până la sfârșitul anului trecut în peste 100.000 de exemplare și primind solicitări pentru traduceri în limbile maghiară, bulgară, germană și olandeză.

Premiul Bestseller Librex IasiCea de-a 22-a ediție a Târgului de Carte LIBREX a atras un număr-record de participări, 170 de edituri fiind prezente cu stand.

“Am adunat în această carte momente din viaţa publică, încercând să refac, din ceea ce a selectat memoria, traseul profesional care m-a adus de la catedra de fizică la ipostaza de candidat pentru preşedinţie. Am inclus în ea şi lucruri personale, dar nu am făcut o neapărat pentru a răspunde curiozităţii celorlalţi. Am recuperat acele întâmplări, întâlniri sau detalii care au spus ceva despre felul în care m-am format, despre valorile pe care le am preţuit. Identitatea mea personală a umplut, prin intermediul faptelor, dar şi prin aceste principii în care am crezut, rolul de persoană publică pe care l-am ocupat mai bine de paisprezece ani”, spune Președintele Klaus Iohannis în cartea sa, Pas cu pas.

 

_MG_6255

 Credit foto: Adi Bulboacă