Curtea Veche Publishing vă invită pe 1 aprilie 2015, în cadrul Serilor Facultății de Jurnalism și Știintele Comunicării, la o conferință cu tema „Deriva presei românești: șantajiști, agenți, manipulatori”, ce va fi susținută de Brândușa Armanca, membră  AZIR  și autor publicat cu două  titluri în colecția ACTUAL. La evenimentul ce va fi moderat de conf. univ. Antonio Momoc, și el autor publicat în ACTUAL, va participa și doamna Doina Jela, care, la finalul conferinței, le va vorbi viitorilor jurnaliști despre Colecția ACTUAL, pe care o coordonează la Curtea Veche Publishing, și autorii ei.

Evenimentul va avea loc începând cu ora 17.00 în sala 613 din complexul Leu, unde veți avea prilejul să vedeți și o expoziție de carte ACTUAL, cu vânzare, la prețuri studențești. Serile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării sunt organizate de câțiva ani de FJSC în colaborare cu Asociația Jurnaliștilor Independenți din România.

La  eveniment și-au anunțat prezența  și alti autori publicați în colecția ACTUAL: Simona Preda, Teodora Văcărescu și Zoltan Rostas.

Colecția ACTUAL  aniversează  anul acesta 12 ani, timp  în care a adunat 54 de titluri, majoritatea semnate de cei mai reputați jurnaliști  și publiciști români ai momentului.

 

2