MTE5NDg0MDU0OTExNDE5OTE5

Sursă foto: biography.com

GUILLERMO CABRERA INFANTE (1929–2005) s-a născut la Gibara, în provincia Oriente din Cuba. Renunţând la o promiţătoare carieră de medic, debutează ca scriitor în 1947, iar din 1950 urmează cursuri de jurnalism la Universidad de La Habana. Doi ani mai târziu, este încarcerat o scurtă perioadă pentru a fi folosit anglicisme defăimătoare într-o povestire apărută în revista Bohemia.

Pasionat de cinematografie, în 1954 începe să publice — sub pseudonimul G. Caín — critică de film în revista “Carteles”, al cărei redactor-şef avea să devină după trei ani, iar în 1959 este numit director al Institutului de Cinematografie, odată cu ascensiunea lui Fidel Castro. Cade în dizgraţie după ce critică decizia regimului de a cenzura un documentar despre viaţa de noapte din Havana, i se interzice să mai publice în Cuba şi i se propune poziţia de ataşat cultural la Bruxelles. După o ultimă revenire la Havana, în 1965, renunţă la diplomaţie şi se întoarce pentru totdeauna în Europa. „M-am născut în Cuba şi sper să mor în Anglia“, scria Cabrera Infante în 1983, lucru care avea să se şi întâmple: se va stinge din viaţă la Londra, în 2005, lăsând în urmă o operă prodigioasă.trupuri_divine_coperta1

Deşi mai discretă decât a altor membri ai boom-ului hispanoamerican, de care a încercat să se detaşeze în repetate rânduri, cariera lui Cabrera Infante s-a bucurat de apreciere din partea lumii literare, acesta primind Premiul Biblioteca Breve în 1964 şi Premiul Miguel de Cervantes pentru întreaga activitate în 1997.

Curtea Veche Publishing a publicat în limba română trei cărţi încadrate de editori şi critici în categoria romanului, în ciuda dezaprobării autorului: „Trupuri divine” (2014), „Trei tigri trişti”( 2010), considerată unanim  magnum opusul lui Cabrera Infante, şi „Nimfa nestatornică” (2011).

Titlurile sunt disponibile în magazinul online curteaveche.ro.