sursă foto: theguardian.com
Vladimir Sorokin [n. 1955] este unul dintre cei mai spectaculoşi şi mai controversaţi scriitori ruşi contemporani.
În 1977, a absolvit Institutul de Petrol şi Gaze, dar nu a profesat niciodată ca inginer. După absolvire, a lucrat la revista „Smena”, însă a fost concediat după un an pentru că a refuzat să se înscrie în Comsomol. Artist plastic deopotrivă, Sorokin a frecventat cercurile underground ale artiştilor conceptuali din Moscova anilor ’80 şi a ilustrat peste cincizeci de cărţi.
A debutat ca poet în 1972, iar în 1977 a început să scrie proză, care a circulat în samizdat până la căderea URSS-ului. Avea să devină cunoscut în Occident încă dinaintea prăbuşirii regimului sovietic. În 1985, revista pariziană AZ îi publică şase povestiri, iar mai târziu, în acelaşi an, îi apare primul roman, tot la Paris. Au urmat numeroase alte scrieri, care au determinat, în parte, juriul Premiului Andrei Belîi să-i acorde trofeul în 2001 pentru „servicii deosebite aduse literaturii ruse“.
În România, Curtea Veche Publishing a publicat romanele: „Gheaţa ”(2006), „Ziua opricinicului”(2008), „Kremlinul de zahăr” (2009) și „Viscolul” (2012).
Sorokin este deopotrivă autor de piese de teatru şi de scenarii de film. În 2003 a compus pentru Teatrul Balşoi libretul unui spectacol de operă pe muzica lui Leonid Desiatnikov.
„Inima mea a simțit trezirea unei alte inimi. Este un sentiment ce nu poate fi cu nimic comparat” – Vladimir Sorokin, „Gheața” (2006)